1. [CADE] GURGUIU (pl. -uie, ‼ -uiuri) sn. 1 🏺 Gîtul unui ulcior sau al unei garafe: să sorb și eu o gură de apă pe ~ul ulciorului (DLVR.) ¶ 2 🫀 Sfîrcul țîței ¶ 3 👞 Vîrful opincii: Eu cu dinții de opincă De gurguiu te-oiu apuca (SPER.) ¶ 4 🌐 Deal țuguiat; vîrf de deal: pășim pe unul din cele două gurguiuri ale crestei (N.-UR.) [comp. lat. gurgulio „beregată”].
2. [Șăineanu, ed. VI] gurguiu n. 1. sfârc de țâță: 2. gâtul sticlei sau urciorului; 3. vârful opincei [cf. lat. GURGULIO, gâtlej].
3. [DEX '09] GURGUI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului1. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”.
4. [MDA2] gurgui sn [At: CANTEMIR, IST. 287 / Pl: ~e / E: cf lat gurgulio] 1 Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura ulciorului. 2 Vârful sânului Cf sfârc, mamelon. 3 Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 4 Vârful unui deal sau al unui munte. 5 (Îe) A lua pe (cineva) în (pe) ~ A alunga (pe cineva). 6 (Îae) A bate pe cineva.
5. [CADE] ❍ GÎRGOIU, GÎRGUIU = GURGUIU.
6. [DLRLC] GURGUI, gurguie, s. n. 1. Partea dinainte a opincii, strînsă cu o curelușă și formînd vîrful sau moțul. Ciobanul îl repezi cu gurguiul opincii. CAMILAR, T. 227. Scuipă printre dinți, pînă peste gurguiul opincilor lui Bedreag. HOGAȘ, M. N. 199. 2. Partea în formă de cioc de la gura unui ulcior. Să sorb și eu o gură de apă pe gurguiul ulciorului, că mult țîșnește din el boabe ca de mărgăritar. DELAVRANCEA, V. V. 12. 3. Vîrful sînului. Brava, ai bune gurguie, are să le poată ușor apuca duduița iast’ mare. CONTEMPORANUL, IVI 393. 4. Vîrful unui deal, al unui munte. Muntele, namilă naltă, Căpățînoasă, cu creasta de cremene... își saltă-n tărie gurguiele gemene. DEȘLIU, G. 26.
7. [IVO-III] gurguiu, -guie.
8. [DOOM 3] gurgui (vârf) s. n., pl. gurguie
9. [DOOM 2] gurgui (vârf) s. n., pl. gurguie
10. [MDO] gurgui, pl. gurguie
11. [DER] gurgui (gurguie), s. n. – 1. Sfîrc, mamelon. – 2. Gaura de la gura urciorului. – 3. Cioc de urcior. – 4. Vîrf, culme. – Var. gurgoi, gîrgoi, gurgun, gurzui, gurlui. – Mr. gurgul’u. Creație expresivă, bazată pe gog „obiect rotund”, cu r infix, cf. gorgoană, gorgoase, provenind din aceeași rădăcină. Sensul de „obiect rotund” este comun tuturor uzurilor sale; cel de al doilea se explică prin faptul că gura urciorului tipic se află deasupra unui cioc care imită sfîrcul sînului (explicație dată de dicționare, de „gît de urcior” nu este exactă). Legătura cu lat. gurgullus (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 284) sau gurgulio (REW 3922; DAR; Pascu, I, 196) pare mai curînd șocantă decît sigură. Mr. a păstrat, alături de sensul de „cioc de urcior” și pe acela de bulgăre, obiect rotund, care a trecut în ngr. γϰουργϰούλια „cartofi” (Höeg 149). – Der. gurguia, vb. (a ascuți; refl., a se urca, a se înălța; refl., a ieși în evidență; refl., a se împăuna); gurguța, vb. refl. (a se înfoia), cu suf. expresiv -ța sau -ți, cf. cocoța.
12. [DRAM 2021] gurgúi, s.n. v. gurgoi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL