1. [DEX '09] GRUIE, gruie, s. f. 1. Macara folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor elemente ale navei (bărci, ancore, scări de bord etc.). 2. Suport mobil care poartă camera de luat vederi și pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mișcare. – Din fr. grue.
2. [MDA2] gruie1 sf [At: LTR / S și: grue / Pl: ~ / E: fr grue] 1 Macara folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor elemente ale navei (bărci, ancore, scări de bord etc.). 2 Suport mobil care poartă camera de luat vederi și pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mișcare.
3. [DLRLC] GRUIE2, gruie, s. f. (Rar) Cocor. Pleacă departe compania a treia, Pleacă și gruiele sub naltul cerului. BENIUC, V. 76.
4. [DLRLC] GRUIE1, grui și gruie, s. f. (Franțuzism) Macara. Departe, pe cheiuri, gigantice clădiri, coșuri înalte, silozuri, antrepozite, gruie și elevatoare... apăreau confuz prin ceață. BART, S. M. 95. ◊ Gruie de ancoră = macara care servește la ridicarea ancorei pe puntea vasului. Gruie pentru bărci = macara care servește la ridicarea și la scoborîrea bărcilor unui vas.
5. [DLRM] GRUIE, gruie, s. f. (Reg.) Cocor. – Lat. grus, gruis.
6. [DN] GRUIE s.f. (Mar.) Macara întrebuințată la încărcarea și descărcarea vapoarelor. [Pl. invar., var. grui s.n. / < fr., it. grue].
7. [MDN '00] GRUIE s. f. 1. macara la încărcarea și descărcarea navelor. 2. (cinem.) suport mobil care poartă camera de luat vederi și pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mișcare. (< fr. grue)
8. [DEX '09] GRUI, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec.
9. [MDA2] grui1 sn [At: ȘINCAI, HR. II, 274/15 / Pl: ~uri și ~e / E: ns cf lat grunium] (Reg) 1 Deal mic Si: colină1, delușor; (pop) grumaz (10), movilă. 2 Vârf de deal. 3 Coastă de deal. 4 (Pan) Lemn din osia de dinainte a carului de care se prinde proțapul Si: pisc. 5 (Pan) Drug de lemn la sanie care leagă piscurile sau cârmacele celor două tălpi Si: (reg) bot, botniță, cruce, habot, obăd, obot. 6 Cârlig de care se țin legate bărcile în chei.
10. [DLRLC] GRUI, gruiuri, s. n. (Regional) Pisc sau coastă de deal; deal (mic), colină, movilă. V. dîlmă. Păsăruică de pe grui, Om străin ca mine nu-i, Numa puiu cucului în mijlocu codrului. ȘEZ. XXII 73.
11. [DN] GRUI s.n. v. gruie.
12. [Șăineanu, ed. VI] gruiu n. 1. Tr. movilă: da ardă-l focul de gruiu, n’am picioare să mă suiu POP.; 2. piscul carului. [Macedo-rom. gruniu, etimologie necunoscută].
13. [Scriban] 1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.
14. [Scriban] 2) *gruĭ n., pl. urĭ saŭ e (fr. grue, „cocor” și „elevator”. V. craĭnic 2). Dun. Mar. Elevator.
15. [DOOM 3] +gruie (macara; suport pentru fotografiat) s. f., g.-d. art. gruiei; pl. gruie
16. [DOOM 2] gruie (cocor) s. f., art. gruia, g.-d. art. gruiei; pl. gruie
17. [DOOM 3] !grui2 (deal) (reg.) s. n., pl. gruiuri
18. [DOOM 2] grui (deal) (reg.) s. n., art. gruiul; pl. gruiuri/gruie
19. [DER] grui (grui), s. n. – 1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).
20. [Onomastic] GRUI-E subst. „cocor” și „colină”. 1. Grui-Sînger personaj de baladă; Gruiu, șase sate, probabil fără raport cu antroponimul, numite după aspectul terenului. 2. Gruia, olt. (Sd XXII; 17 B II 167); – munt. (Cîmp; Puc); ar. (Cara 102); cf. și srb.-blg. Гpyj-a, -jo < blg. Гpyдa (Weig); Gruia lui Novac și Gruian, eroi de baladă (G Dem 614 etc.). 3. Gruiță (Ard II 106); – Ioan (Met 95). 4. Gruan (Mar).
21. [DAR] grui2, gruiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.
22. [DRAM 2021] grúi¹, gruiuri, (gruiman), s.n. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria, 2001: 99). ■ (top.) Gruimane, fânațe în Lăpușul Românesc; La gruimane, deal în Groșii Țibleșului, Inău (Vișovan, 2008); Grui, deal în Lăpușul Românesc; Gruieta, deal în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 93); Gruiu Lung, cătun contopit cu Borșa (a.d. 1956). ■ (onom.) Gruia, Gruianu, Gruieț, nume de familie în jud. Maram.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria, 2001: 104). – Lat. grunnium „rât de porc” (Candrea, după DER; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi” (Scriban, DER); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză, de la rad. *guer „munte” (Russu, 1981); din tracicul *goroneum, din rădăcina *gor-, ca și sl. gora „pădure” (Pascu, după DER); et. nes., cf. lat. grunnium (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. guruj (Bakos, 1982), ucr. gruny, chruny (Miklosich, după DER), ceh. grun (Meyer, după DER).
23. [DRAM 2015] grui1, gruiuri, (gruiman), s.n. – Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria, 2001: 99). ♦ (top.) Gruimane, fânațe în Lăpușu Românesc (Vișovan, 2008); La gruimane, deal în Groșii Țibleșului, Inău (Vișovan, 2008); Grui, deal în Lăpușu Românesc. ♦ (onom.) Gruia, Gruianu, Gruieț, nume de familie (19 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007): „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria, 2001: 104). – Lat. grunnium „rât de porc” (Candrea, cf. DER; Scriban, Nodex); din lat. grunnire „a grohăi” (Scriban, DER); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză, de la rad. *guer „munte” (Russu, 1981); din tracicul *goroneum, din rădăcina *gor-, ca și sl. gora „pădure” (Pascu, cf. DER); et. nec. (DEX); et. nes., cf. lat. grunnium (MDA). Cuv. rom. > magh. guruj (Bakos, 1982), ucr. gruny, chruny (Miklosich, cf. DER), ceh. grun (Meyer, cf. DER).
24. [DRAM] grui, gruiuri, s.n. – 1. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria 2001: 104). – Cuvânt autohton, de la rad. *guer „munte” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL