1. [DEX '09] GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală, pe care se montează trupița, cuțitul lung și coarnele. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, sb. gredelj.
2. [MDA2] grindei sn [At: ECONOMIA, 20 / Pl: ~e / V: (reg) grindeu, grân~, ~u / E: vsl *грєдєли] (Reg) 1 Grindă mică pusă orizontal de-a curmezișul unor construcții. 2 (Pan) Colac mare pe care îl duc nepoții la bunici, ca plocon de praznice. 3 (Pan) Sulul orizontal al plugului pe care sunt fixate toate celelalte părți și care se sprijină, la un cap, pe rotile, iar celălalt cap poartă coarnele, fierul etc. 4 (Pan) Lemnele care se întretaie și care formează corpul grapei. 5 (Pan) Talpa războiului de țesut. 6 (Pan) Fusul de lemn al morii. 7 (Pan) Fusul care învârtește roata de apă a piuei. 8 (Pan) Sulul de lemn care se sprijină pe cei doi stâlpi bătuți în pământ la scrânciob. 9 (Pan) Sulul pe care se înfășoară otgonul fântânilor cu găleată. 10 Bătătorul meliței.
3. [DEX '96] GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre părțile componente ale plugului cu tracțiune animală, care leagă între ele toate celelalte elemente. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.
4. [DLRLC] GRINDEI, grindeie, s. n. 1. (La plugul cu tracțiune animală) Partea orizontală, de lemn sau de oțel, de care se fixează trupița și fierul lung (și antetrupița) și care la un capăt are coarnele, iar cu celălalt capăt se sprijină pe cotigă. Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ◊ Grindei cu ramă = grindei în formă de cadru, purtat pe două sau trei roți și avînd una sau mai multe cormane, folosit de obicei la plugul cu mai multe brazde. 2. Grindă mică, așezată orizontal și de-a curmezișul la diferite construcții. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouă laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită, de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. Axul roții unei mori de apă; fus.
5. [Scriban] 2) grindéĭ n., pl. eĭe (vsl. grendelĭ, d. grenda, grindă; bg. gredĭél, sîrb. grédelj, rus. grĕadélĭ, id., rudă cu germ. grindel, grindeĭ. V. Bern. 1, 349). Patu pluguluĭ, al caruluĭ saŭ al tunuluĭ (afet). Osie maĭ mare și maĭ complicată la morĭ ș. a. Pĭesă de lemn orizontală la o streșină, la o spînzurătoare ș. a. (consolă). V. dric.
6. [Scriban] 1) grindéĭ m., pl. tot așa. Grindel.
7. [DEX '09] GRINDĂ, grinzi, s. f. Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții. – Din sl. grenda.
8. [DEX '09] GRINDEL, grindei, s. m. Pește mic, asemănător cu țiparul, de culoare verde-gălbuie, cu pete mari, negre; molan (Nemachilus barbatulus). – Din săs. grendel (= germ. Grundel).
9. [MDA2] grândei sn vz grindei
10. [MDA2] grindă sf [At: CANTEMIR, IST. 89 / Pl: ~nzi / E: vsl грєнда] 1 Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungime mare, folosit la asigurarea rezistenței unei construcții. 2 (Spc) Fiecare dintre bârnele orizontale pe care se sprijină greutatea acoperișului casei țărănești, vizibile din odaie. 3 (Pop; îe) A încresta în ~ A însemna sau a scrie ceva spre a-și aminti mai târziu. 4 (Pop; îe) A tăia în ~ A nu face nimic. 5 (Pop; îe) A pune ochii în ~ A fi pe moarte. 6 (Pop) Scândura care se află pe peretele dinspre nord, deasupra patului, pe care sunt așternute lăvicerele, țolurile și scoarțele în casa țărănească. 7 (Reg) Lemnul în care se opresc ciocanele de la piuă. 8 (Înv) Parte din scutul unei steme, tăiată orizontal, prin mijloc.
11. [MDA2] grindeiu sn vz grindei
12. [MDA2] grindel sm [At: H X, 68 / Pl: ~ei / E: ns cf grindei] Pește mic, din râurile de munte, înrudit cu țiparul, cu corp aproape cilindric, de culoare verde-gălbuie cu pete mari negre, pe spate și pe burtă fără solzi, în rest cu solzi foarte mici, cu șase mustăți pe buza de sus Si: (reg) grindeică, grindea, grindeiușă, grindeliță, moină, molan, molete, vârlan (Cobitis barbatula).
13. [MDA2] grindeu sn vz grindei
14. [CADE] GRINDĂ (pl. -inzi) sf. 1 💒 Lemn lung și gros, cioplit în patru muchii, întrebuințat la clădirea casei, în spec. la tavan și pe care se razimă acoperișul (🖼 2469 și 935 C. 13): de grinda groasă din mijlocul tavanului atîrna un crîmpeiu de ață (DLVR.); pr. anal.: ~ de fier, întrebuințată la clădirile mari, moderne ¶ 2 O parte a teascului [vsl. greda].
15. [CADE] ❍ GRINDEA(UĂ) (pl. -dele) sf. 1 Băn. 🚜 = GRINDEIU ¶ 2 Maram. 🐟 = GRINDEL.
16. [CADE] GRINDEIU (pl. -eie) sn. 1 🚜 Partea plugului care leagă toate părțile acestuia cu jugul; e făcut din lemn, ca la plugurile cele vechi și la cele americane, sau din fier ori din oțel bătut: ce mai ~ de plug ai scoate din lemnul acesta (RET.); Cucură am făcut nouă, Dar s’a rupt ~ ’n două (IK.-BRS.). ¶ 2 Grindă mică orizontală, la diferite construcțiuni, în spec. la o spînzurătoare: un ~ de stejar stă prins în zid (NEGR.) ¶ 3 ⛓ Talpa războiului de țesut ¶ 4 🏚 Fusul de lemn al morii ¶ 5 Ceafa jugului ¶ 6 🐟 = GRINDEL [vsl. gredelĭ].
17. [CADE] GRINDEL sm. 🐟 Pește mic, cu corpul aproape cilindric, ca al țiparului, de culoare verde-gălbui cu pete mari negre; trăește în rîurile de munte; numit și „vîrlan”, „moină”, „molan” sau „molete” (Cobitis barbatula) (🖼 2470) [grindeiu].
18. [CADE] GRINDIȘ (pl. -ișuri) sn. col. GRINDĂ. Cantitate de grinzi puse unele peste altele, schelă de grinzi.
19. [CADE] GRINDIȘOARĂ (pl. -re), GRINDUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. GRINDĂ.
20. [DLRLC] GRINDĂ, grinzi, s. f. 1. Bîrnă groasă de lemn. 2. Element de construcție, format dintr-o grindă (1), dintr-o piesă sau dintr-un ansamblu de piese de lemn, de oțel sau de beton, constituind unul din elementele de rezistență ale construcțiilor (clădiri, poduri etc.). Lung și deșirat cum era, ajungea cu capul pînă în grinzile tavanului. REBREANU, R. I 199. Începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi, ista de grinzi. CREANGĂ, P. 48. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorite, painjenii își executau tăcuta și pacinica lor industrie. EMINESCU, N. 38. ◊ Expr. A cresta (sau a încresta, a însemna) în grindă = a nota, a însemna un lucru important pentru a nu-l uita. Azi am să-ncrestez în grindă – Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul. COȘBUC, P. I 102.
21. [Șăineanu, ed. VI] grindă f. 1. lemnul lung și gros ce servă la construcțiune; 2. puntea teascului. [Slav. GRȆDA].
22. [Șăineanu, ed. VI] grindeiu n. 1. partea ce împreună celelalte bucăți ale plugului și le dă soliditatea necesară: la plugurile țărănești grindeiul e de lemn de stejar sau ulm; 2. butucul jugului; 3. fusul de lemn al morii; 4. pl. drugii răsboiului de țesut. [V. grindă].
23. [Șăineanu, ed. VI] grindel m. pește cu carnea foarte gustoasă (Cobitis barbatula). [Și grindeiușă: după corpul său lungăreț].
24. [Scriban] gríndă f., pl. zĭ (vsl. grĕda, bg. greda și [după rom.] grinda; ung. gerenda, ngr. grendĭá, scris grentĭá). Bîrnă rătundă (ca trunchĭurile de brad, din care se fac plutele). – P. pl., cp. cu oglindă.
25. [Scriban] grindél m., pl. eĭ (sas. grendel, germ. grundling și grundel, de unde și litv. gruñdulas). Trans. Mold. Vîrlan. – Și grindéĭ (dedus din pl.).
26. [DOOM 3] grindei (obiect) s. n., pl. grindeie
27. [DOOM 2] grindei (obiect) s. n., pl. grindeie
28. [DOOM 3] grindă s. f., g.-d. art. grinzii; pl. grinzi
29. [DOOM 3] grindel (pește) s. m., pl. grindei, art. grindeii
30. [DOOM 2] grindă s. f., g.-d. art. grinzii; pl. grinzi
31. [DOOM 2] grindel (pește) s. m., pl. grindei, art. grindeii
32. [MDO] grindă, pl. grinzi grindei, pl. grindeie
33. [IVO-III] grindă, -zi.
34. [IVO-III] grindeiu, -deie.
35. [DER] grindă (-de), s. f. – 1. Bîrnă. – 2. Raft, poliță. – Mr. grendă, megl. grindă. Sl. gręda (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 148; Cihac, II, 129; Iordan, Dift., 108; Conev 80; Byhan 313), cf. bg. gredá, sb., cr. greda, lituan. grinda, mag. gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui grind, s. n. (banc de nisip; dună; colină, dîmb), din sl. grędŭ, var. de la gręda. Ambele cuvinte apar numai în sl., cu sensul de „bîrnă”, dar trebuie să-l fi avut și pe cel de „banc de nisip”, care s-a păstrat, pe lîngă grind, sb. greda (Berneker 348; DAR; după Skok 70, grind provine din sb. greda, al cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din germ. medie de sus grinte, cf. Scriban). Cf. și gresie. Der. grindar, s. n. (grindă principală); grindărie, s. f. (tîmplărie); grindiș, s. n. (osatură, schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de nisip); după Graur, BL, V, 83, trebuie distinse două cuvinte diferite, unul der. de la grind și altul de la grindă. Această distincție pare inutilă deoarece grind și grindă apar și ca un cuvînt unic în grind „ax” și în grindei, s. n. (ansamblul grinzilor; inima căruței; ax; arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu suf. -ei (după Cihac, II, 129, din mag. gerendely; după Cancel 17, din bg. grendelĭ; pentru DAR, dintr-un sl. gręndelĭ). Grindel, s. m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un sing. reconstituit pe baza pl. grindei (DAR; după Lacea, Dacor., III, 752, din săs. Grendel). – Din rom. trebuie să provină formele sl., care reprezintă etimonul nazalizat, cum sînt bg. gri(e)nda (Capidan, Raporturile, 222) și rut. grynda (Candrea, Elemente, 402).
36. [DRAM 2021] grindéi, grindeie, s.n. 1. Parte componentă a plugului: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco, 1990: 233). 2. Grindă mică. – Din grindă + suf. -ei (DEX); din sl. grendeǐ (Scriban, MDA).
37. [DRAM 2015] grindei, grindeie, s.n. – 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco, 1990: 233). 2. Grindă mică. – Din grindă + suf. -ei (DEX); din sl. grendeǐ < vsl. grenda „grindă” (Scriban, MDA).
38. [DRAM] grindei, -eie, s.n. – Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco 1990: 233). – Din grindă (< sl. grenda) + -ei.
39. [DRAM 2021] grindél, grindei, s.m. Pește mic, de culoare verde-gălbui, cu pete mari, negre (Orthris barbatus). ■ Specie frecventă în apele din Maram. – Din săs. grendel (= germ. Grundel „plevușcă”) (Scriban, DEX).
40. [DRAM 2015] grindel, grindei, s.m. – (zool.) Pește mic, de culoare verde-gălbui, cu pete mari, negre (Orthris barbatus). Preferă pâraiele de munte și de deal. Specie frecventă în apele din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 82). – Din săs. grendel (= germ. Grundel „plevușcă”) (Scriban, DEX).
41. [DRAM] grindel, -ei, s.m. – Specie de pește (Orthris barbatulus) frecvent în râurile din Maramureș. – Din săs. grendel (< germ. Grundel, Gründel).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL