1. [MDA2] glăsuit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: glăsui] 1 (Îvp) Văitat. 2 (Îvp) Bocit (cu glas tare). 3 (Îvp) Plâns. 4 (Fig; poetic) Spus. 5 (Înv) Cântat. 6 (Înv; fig; d. texte) Care exprimă. 7 (Înv) Care corespunde. 8 (Înv; pex) Care coincide.
2. [MDA2] glăsuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: glăsui] 1-5 (Înv) Glăsuire (1-5).
3. [DEX '09] GLĂSUI, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.
4. [MDA2] glăsui [At: MINEIUL (1776) 3 1/2 / Pzi: ~esc / E: glas + -ui] 1 vr (Îvp) A se văita. 2 vr (Îvp) A se boci (cu glas tare). 3 vr (Îvp) A se plânge. 4-5 vti (Fig; poetic) A spune. 6 vt (Înv) A cânta. 7 vi (Înv; fig; d. texte) A conține. 8 vi (Înv; d. texte) A exprima. 9 vi (Înv; complinit prin la fel) A corespunde. 10 vi (Înv; pex) A coincide.
5. [CADE] GLĂSUI (-uesc) I. vb. tr. și intr. 1 A cînta, a intona: Un bondar rotund în pîntec... glasuește ’ncet un cîntec (EMIN.) ¶ 2 A cuvînta, a grăi, a zice: feciorii... știau ce glăsuește tatăl lor (ISP.) ¶ 3 A spune, a suna (în spec. despre ceva scris): să vedem ce glăsuește zapisul; lată ce glăsuește o zicătoare (ISP.). II. vb. refl. A se tîngui cu glas tare.
6. [CADE] GLĂSUITOR adj. verb. GLĂSUI. 1 Care glăsuește ¶ 2 Cîntător: păsările... cele dulci glăsuitoare (PANN).
7. [DEX '96] GLĂSUI, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.
8. [DLRLC] GLĂSUI, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Astăzi mai mult în limbaj poetic) A grăi, a vorbi. Glăsuiau însă puțin și domol, parcă cuvintele ar fi avut greutăți de plumb. REBREANU, R. II 110. Iar al gîndului senin, Glăsuit într-un suspin, Îl dau florilor de in. BELDICEANU, P. 103. ◊ Tranz. Feciorii, cari știau ce glăsuise tatăl lor cînd îi ieși sufletul, se puse de pază. ISPIRESCU, L. 253. ◊ Fig. Iată ce glăsuiește o zicătoare. ISPIRESCU, L. 273. 2. Tranz. A cînta, a intona. În veștmînt de catifele, un bondar rotund în pîntec Somnoros pe nas ca popii, glăsuiește-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I 87. 3. Refl. (Rar, popular) A se văita, a se jelui. A prins... a se glăsui cu glas mare. TEODORESCU, P. P. 360. Nu te tîngui, Nu te glăsui, Că eu te-oi lecui! id. ib. 361.
9. [Șăineanu, ed. VI] glăsuì v. 1. a da glas, a rosti: cântăreții glăsuiră rugăciunea OD. 2. a suna: așa glăsuiește zapisul.
10. [Scriban] glăsuĭésc v. tr. (d. glas). Vorbesc, spun, cuvîntez: a glăsui o rugăcĭune, a face cum glăsuĭește legea. – Și glăsesc și grăsesc (Cod. Vor.).
11. [DOOM 3] glăsui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiesc, 3 sg. glăsuiește, imperf. 1 glăsuiam; conj. prez. 1 sg. să glăsuiesc, 3 să glăsuiască
12. [DOOM 2] glăsui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiesc, imperf. 3 sg. glăsuia; conj. prez. 3 să glăsuiască
13. [MDO] glăsui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiesc, conj. glăsuiască)
14. [IVO-III] glăsuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL