1. [DEX '09] GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.
2. [MDA2] gload sn vz glod
3. [MDA2] glod sn [At: DOSOFTEI, PS. 222 / V: (îvr) gload / Pl: ~uri / E: mg galad, rs глуда] (Pop) 1 Noroi. 2-4 Loc, teren, drum noroios. 5 Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. 6 (Pan) Bucată (mare). 7 (Fig) Asperitate. 8 Cocean de porumb. 9 Cotor de măr sau de pară.
4. [CADE] ❍ GHIJURĂ (pl. -uri) sf. Olten. 🌿 Porumb crescut mic, cu boabele foarte rare, care se dă la vite.
5. [CADE] ❍ GÎLDĂU (pl .-dae), GÎLDAN (pl. -ane) sn. Olten. Băn. Groapă adîncă plină de apă; băltoacă; loc mai adînc într’o apă [comp. GLOD].
6. [CADE] GLOD (pl. -oduri) sn. Mold. Tr.-Carp. Noroiu, tină: ședeau tologiți în ~ și se păleau la soare (CRG.); veniră de-l scoaseră din ~ul unde se nomolise (ISP.); pe sub pămînt gîlgîie și fierbe ~ul noroios (ODOB.) ¶ 2 Bulgăre de pămînt uscat sau înghețat: ~urile, colții de piatră ... îi sgîriase picioarele (ISP.) ¶ 3 Olten. 🌿 Cocean de porumb curățit de boabe: mîncarea ... consistă din miere, care se pune pe ~uri ... deasupra stupilor (ION.).
7. [DEX '96] GLOD, gloduri, s. n. (Pop.) 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.
8. [DLRLC] GLOD, (2) gloduri, s. n. (Regional) 1. Noroi. Cu cît s-apropiau de hățișuri, glodul era mai adînc. CAMILAR, TEM. 384. Luară și cal și teleguță... de-l scoaseră din glodul unde se nomolise. ISPIRESCU, L. 374. Vîntul primăverii a uscat glodul. NEGRUZZI, S. I 321. ◊ Fig. Istoricii contemporani Spun rău de Pipăruș-Viteazul, Cu glod îi feștelesc obrazul Și-l vînd cu patru gologani. COȘBUC, P. II 251. 2. (Mai ales la pl.) Bulgăre de pămînt uscat sau înghețat. Mi l-am închipuit din copilărie, un cîmp uriaș, răscolit, spart, cu gloduri arse. SAHIA, N. 15. Merse, merse pînă ce i se rupse și opincile aceste. Le lepădă și începu a merge cu picioarele goale. Nu căuta gloduri, nu băga seamă la ghimpii ce-i intra în picioare. ISPIRESCU, L. 58. ♦ Boț. A înghițit vreo cîteva gloduri de mămăligă cu brînză. PREDA, Î. 130. A găsit... pe dulap într-o strachină un glod mare de sodă. STANCU, D. 399.
9. [Șăineanu, ed. VI] glod n. 1. Mold. noroiu: aurul și în glod strălucește; 2. Munt. bulgăre de pământ: prin mărăcini, prin gloduri PANN; 3. cocean de porumb fără boabe. [Origină necunoscută].
10. [Scriban] ghíjură f., pl. ĭ (d. ghijă). Olt. Pl. Ștulețĭ pipernicițĭ (rev. I. Crg. 3, 186, și ArhO. 1928, 158), numițĭ și glodurĭ și (est) cucurujĭ.
11. [Scriban] glod n., pl. urĭ (letic glúd, lut, și litiv. gródas, glodurĭ [Bern. 1, 308]. V. grunț, grăunte, glonț). Est. Noroĭ, tină: cĭobote feștelite de glod. Vest. Substanță rămasă nedisolvată: sarea a rămas glod în cĭorbă, glodurĭ de sare în mămăligă. Pl. Grunțurĭ, noroĭ uscat orĭ înghețat și grunțuros: nu da căruța pin glodurĭ (în Br. și glozĭ). Ștulețĭ chircițĭ orĭ fără grăunțe (numițĭ în Olt. și ghijurĭ). V. podmol.
12. [DOOM 3] glod s. n., pl. gloduri
13. [DOOM 2] glod s. n., pl. gloduri
14. [DER] glod (gloduri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Bulgăre de pămînt, cocoloș, masă rotundă. – 3. Știulete de porumb. – 4. (Trans. de Vest) Fructă. Creație expresivă, bazată pe rădăcina glo-, care exprimă ideea de „bălăceală” și pe aceea de „obiect rotund”. Este probabil o formă disimulată de la *glog-, cf. glogozi „a bălmăji”; pentru alternanța cons., cf. gînganie și gîndac. Cu ultimul sens se folosește la pl. gloade, cf. goldane. Explicațiile care s-au căutat pe baza etimoanelor străine nu sînt satisfăcătoare; cuvînt identic cu gloată, după Cihac, II, 122; în legătură cu mag. galád „murdar” sau cu rus. gluda „cocoloș” după DAR; cu letonul glud, după Scriban. Der. glodos, adj. (plin de noroi, noroios); gloduros, adj. (noroios; frămîntat, accidentat, cu gloduri); glod(ă)rie, s. f. (loc plin de mîl); gludie, s. f. (Trans., bulgăre de pămînt); îngloda (var. înglodi), vb. (a înnămoli, a împotmoli).
15. [Petro-Sedim] gloduri, (engl.= mud volcano), → vulcan noroios.
16. [DE] POIENILE GLODULUI v. Poienile Izei.
17. [DLRLV] GLOD s. n. (Mold.) Noroi. Tu mă scoate De pohoiu de ape ...si de gloduri. DOSOFTEI, PS. Etimologie necunoscută. Cf. i m a l ă.
18. [DRAM 2021] glod, gloduri, s.n. 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da' de dragoste nu pot” (Memoria, 2001: 95). ■ (top.) Glod, localitate aparținătoare de com. Strâmtura; Glodu, cătun contopit cu Borșa (a.d. 1956). ■ (onom.) Glod, nume de familie. (Sec. XV). – Cf. magh. galád „murdar” (DEX, MDA); creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).
19. [DRAM 2015] glod, gloduri, s.n. – 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da’ de dragoste nu pot” (Memoria, 2001: 95). ♦ (top.) Glod, localitate aparținătoare de com. Strâmtura. ♦ (onom.) Glod, nume de familie. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. magh. galád „josnic, mârșav, perfid” (DEX, MDA); creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).
20. [DRAM] glod, -uri, s.n. – 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da’ de dragoste nu pot” (Memoria 2001: 95). 3. Glod, localitate în Maramureșul istoric, pe valea Izei. – Cf. magh. galád „josnic, mârșav, perfid” (DA, DEX); Creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL