1. [DEX '09] GLAGOLITIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.
2. [MDA2] glagolitic, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr glagolitique, ger glagolitisch, it glagolitico] 1 (Îs) Alfabet ~ sau scriere ~ă Alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. 2 (Îs) Literă ~ă Literă care aparține alfabetului glagolitic.
3. [CADE] * GLAGOLITIC adj. Alfabetul ~, vechiul alfabet slav, care a precedat pe cel cirilic, și care se mai păstrează în cîteva comunități catolice din Croația [fr.].
4. [DLRLC] GLAGOLITIC, -Ă, glagolitici, -e, adj. (Numai în expr.) Alfabet glagolitic = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și care a fost întrebuințat în literatura bisericească slavă a bulgarilor și croaților, pînă ce a fost înlocuit prin alfabetul chirilic.
5. [MDN '00] GLAGOLITIC, -Ă adj. alfabet ~ (sau scriere ~ă) = alfabet după modelul literelor mici grecești, folosit în scrieri slave bisericești. (< fr. glagolitique)
6. [Șăineanu, ed. VI] glagolitic a. se zice de vechiul alfabet slav.
7. [Scriban] *glagolític, -ă adj. (d. glagol). Alfabetu glagolitic, un alfabet derivat din literele micĭ greceștĭ (probabil de Ciril) și întrebuințat la început (sec. IX) în biserica slavă a Bulgarilor și Croaților. Bulgariĭ l-aŭ înlocuit cu cel cirilic încă din sec. XII, ĭar azĭ nu-l maĭ întrebuințează de cît cîte-va comunitățĭ catolice din Croația. Adv. Cu litere glagolitice: a scrie glagolitic.
8. [DOOM 3] glagolitic adj. m., pl. glagolitici; f. glagolitică, pl. glagolitice
9. [DOOM 2] glagolitic adj. m., pl. glagolitici; f. glagolitică, pl. glagolitice
10. [DE] GLAGOLÍTIC, -Ă (< fr., germ.) adj. Alfabet (sau scriere) g. = unul dintre cele două alfabete slave, întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri bisericești. Se presupune că a fost inventat, în sec. 9, de Chiril și Metodiu. În sec. 10-11 s-a răspândit în Bulgaria, Moravia și Croația (unde s-a folosit până la sfârșitul sec. 18).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL