1. [MDN '00] GIUDECA s. f. cartier, ghetou unde locuiau evreii în unele orașe medievale. (< it. giudecca)
2. [CADE] JUDECA (-dec), JUDICA (-ic), †GIUDECA (-ec) vb. tr. I. 1 ⚖️ A da o hotărîre în calitate de judecător: zise că de cînd el este împărat așa pricină grea numai judecase (ISP.); lupul te păraște, lupul te judică (ȚICH.) ¶ 2 A hotărî ca arbitru într’o neînțelegere ¶ 3 A-și da părerea despre cineva sau despre ceva: mulțimea judecă mai mult cu inima decît cu rațiunea (I.-GH.) ¶ 4 A fi de părere, a socoti ¶ 5 A dojeni, a mustra aspru: Mița lîngă Crăcănel îl judecă încet și-l sgîție (CAR.). II. vb. refl. 1 A-și da părerea, o judecată despre sine însuși: pune-ți căciula înainte și te judecă singur (ZNN.) ¶ 2 ⚖️ A avea un proces, a se duce la judecată: haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie (CRG.); cine se judecă, adese ori pierde un bou și cîștigă o pisică (ZNN.) [lat. judĭcare].
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL