1. [DEX '09] GERMANIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu timpul și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.
2. [MDA2] germanic, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr germanique, lat germanicus] 1-2 Care aparține germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 3-4 Care se referă la germani2 (3) sau la popoarele înrudite cu germanii. 5-6 Specific germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 7-8 Care provine de la germani2 (3) sau de la popoarele înrudite. 9 (Îs) Limbi ~ice Grup de limbi indoeuropene (germană, engleză etc.) vorbite în centrul, vestul și nordul Europei, care s-au extins, cu timpul și în alte regiuni. 10 (Îs) Popoare ~ice Triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. 11 (Îs) Filologie ~ă Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor și al literaturilor germanice.
3. [CADE] * GERMANIC adj. Privitor la Germanii de astăzi sau din vechime; limbile ~e, graiurile vorbite de popoarele de origine germanică (Germanii, Austriacii, Danezii, Suedezii, Norvegienii, Englezii [fr.].
4. [DEX '96] GERMANIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.
5. [DLRLC] GERMANIC, -Ă, germanici, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii. Literaturi germanice. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei și răspîndite de aici și în alte continente. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi care vorbeau limbile germanice și din care se trag azi germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și literaturilor germanice.
6. [MDN '00] GERMANIC, -Ă adj. propriu germanilor. ♦ limbi če = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)
7. [Șăineanu, ed. VI] germanic a. ce ține de Germania (antică sau modernă); limbi germanice, idiomele vorbite în Germania, Anglia, Scandinavia, Danemarca și Olanda.
8. [Șăineanu, ed. VI] Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor.
9. [Scriban] *germánic, -ă adj. (lat. germanicus). De German, nemțesc: confederațiunea germanică. Adv. Nemțește, ca Germaniĭ: a vorbi germanic.
10. [DOOM 3] germanic adj. m., pl. germanici; f. germanică, pl. germanice
11. [DOOM 2] germanic adj. m., pl. germanici; f. germanică, pl. germanice
12. [DTL] GERMANIC, -Ă adj. (< fr. germanique, lat. germanicus): în sintagmele filologie germanică și limbă germanică (v.).
13. [DTL] GERMANICĂ s. f. (< adj. germanic, -ă < fr. germanique, lat. germanicus): limbă indo-europeană neatestată în scris, vorbită de populațiile germanice cu câteva mii de ani în urmă. I se mai spune și germanica comună, deoarece din ea s-au desprins toate limbile germanice cunoscute. Dintre acestea, islandeza a păstrat cel mai bine structura gramaticală și vocabularul limbii germanice comune.
14. [DFL] Genista germanica L. Specie care înflorește vara. Flori galbene, mici. Legumă mică. Arbust pînă la 60 cm înălțime, ramuri pubescent-spinoase. Frunze eliptic-lanceolate.
15. [DFL] Iris germanica L. Specie care înflorește: primăvara-vara. Flori mari (foliolele externe ale periantului violete, îndoite în afară, pe partea din interior cu peri galbeni lucioși de-a lungul nervurii mediane, cele interne violete, mai deschis, unguicula alb-gălbuie cu vinișoare maro-închis) puțin parfumate, fiecare acoperite pînă la 1/2 din înălțime cu o membrană erbacee, reunite 4-5 într-un racem dispus terminal, pe o tulpină cilindrică înaltă pînă la 80 cm, ramificată. Frunze bazale enziforme, mai joase decît înălțimea tijei florale. Rizom gros.
16. [DFL] Myricaria germanica Desv. (syn. Tamarix germanica L.), specie ce înflorește vara. Flori roșii-deschis, scurt-pedunculate, fiecare floare însoțită de o bractee, dispuse în spice lungi-terminale. Frunze glauce, liniar-lanceolate, glabre, sesile, imbricate. Arbust cu tulpină cilindrică, înaltă de cca 1,90 m, glabră, roșiatică, lujeri erecți, bogat înfrunziți.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL