1. [DEX '09] GENUNE, genuni, s. f. Prăpastie adâncă, abis, hău1. – Et. nec.
2. [MDA2] genune sf [At: COD. VOR. 84/4 / V: (înv) gean~, ~eru~, ~nă, gerure, ~nruânre / Pl: ~ni, (înv) ~ / E: nct] 1 Cantitate de apă strânsă la un loc prin oprirea unei gârle. 2 (Înv) Mare. 3 (Îvr) Mulțime de oameni. 4 Abis. 5 (Înv; îs) ~a de foc Focul iadului.
3. [CADE] * GENUNE sf. 1 Loc foarte adînc într’o apă; apă adîncă și lină: scăpătăm iar într’o ~, oglindă în care vezi copacii cu vîrful în jos (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ Abis, prăpastie fără fund: Soarele s’o stinge în ~a cea adîncă (EMIN.); la stînga se deschide o gură înspiămîntătoare, ~ fără fund (N.-UR.) [lat. *gyronem].
4. [DEX '96] GENUNE, genuni, s. f. (Livr.) Prăpastie adâncă, abis, hău1. – Et. nec.
5. [DLRLC] GENUNE, genuni, s. f. (În stilul poetic) Prăpastie – fără fund, abis. Ni-s ochii arși... Căci am luptat pe margini de genuni. CAMIL PETRESCU, V. 86. Stîncîle, zguduite din înălțime... se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176. Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni Care n-au chip și nume. EMINESCU, O. I 177. – Variantă: genună, genune (SADOVEANU, F. J. 697), s. f.
6. [Șăineanu, ed. VI] genune f. Mold. 1. apă adâncă și lină: fu prăpastie, genune? fu noian întins de ape? EM.; 2. abis, ocean: pânce soarele s’o stinge în genunea cea adâncă EM. [Lat. *GYRONEM, vârtej (cf. minune din mirà)].
7. [Scriban] genúne f. (lat. *gyro, -ónis, vîltoare, d. gyrus, învîrtire. V. jur 1. Cp. cu minune). Nord. Apă adîncă, vîltoare, vîrtej, anafor.
8. [MDA2] geanune sf vz genune
9. [MDA2] genruânre sf vz genune
10. [MDA2] genună sf vz genune
11. [MDA2] geroe sf vz genune
12. [MDA2] gerune sf vz genune
13. [MDA2] gerure sf vz genune
14. [DLRLC] GENUNĂ s. f. v. genune.
15. [DOOM 3] genune s. f., g.-d. art. genunii; pl. genuni
16. [DOOM 2] genune s. f., g.-d. art. genunii; pl. genuni
17. [DER] genune (genuni), s. f. – 1. (Înv.) Mare. – 2. Ochi de apă liniștită, alinătură. 3. Prăpastie. – 4. (Înv.) Mulțime, puzderie. – Var. genună, gerune, (înv.) gerure, (înv.) geroe. Lat. caerŭla „mare, albastrul mării” (var. geroe se explică prin var. lat. caerŭlea). Sensul 2 provine de la culoarea caracteristică, albastră-verzuie, a alinăturilor, cf. lat. caerulea fons; sensul 4 este o metaforă, ca în mare. Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat în gerune, care se mai aude încă în Trans. de Nord; genune se datorează unei asimilări sau, mai curînd, unui fals de-rotacism. Apare de la primele texte din sec. XVI și a fost reactualizat poetic de Eminescu. – După Cihac, II, 580, din lat. tîrzie gehenna, ipoteză puțin probabilă. Candrea-Dens., 924, propunea lat. *gironem „vîrtej”, cf. REW 3938 și DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 201, ar fi cuvînt dacic.
18. [DRAM 2021] genúne, genuni, s.f. Apă adâncă: „Troscot în pădure, / Bulbuc în genune” (Papahagi, 1925: 299). – Et. nec. (MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Russu).
19. [DRAM 2015] genune, genuni, s.f. – Apă adâncă: „Troscot în pădure / Bulbuc în genune” (Papahagi, 1925: 299). – Et. nec. (DEX, MDA). Cuvânt autohton (Hasdeu, Russu).
20. [DRAM] genune, -i, s.f. – Apă adâncă: „Troscot în pădure / Bulbuc în genune” (def. pentru „lemne pe apă”; Papahagi 1925: 299). – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Russu 1981).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL