1. [MDA2] geanabet sm [At: CARAGIALE, M. 164 / V: gia~ / Pl: ~eți[1] / E: srb čenabet, tc ğenabet] (Mun; înv; fam) Imbecil.
2. [DLRLC] GEANABET, geanabeți, s. m. (Turcism rar; Munt.) Om rău, afurisit. A ajuns bietul turc de bătaia de joc a geanabeților și a capsomanilor. CARAGIALE, O. VII 110.
3. [DLRM] GEANABET, geanabeți, s. m. (Turcism) Om rău, afurisit. – Tc. cenabet „impur, mizerabil”.
4. [Șăineanu, ed. VI] geanabet m. Munt. om rău, afurisit. [Turc. DJENABET].
5. [Scriban] geanabét m. (turc. ğenabet, om impur; sîrb. ğenabet). Munt. Fam. Ignorant, imbecil, gogoman.
6. [MDA2] gianabet sm vz geanabet
7. [DOOM 3] geanabet (rar) (desp. gea-) s. m., pl. geanabeți
8. [DOOM 2] geanabet (rar) (gea-) s. m., pl. geanabeți
9. [DER] geanabet (geanabeți), s. m. – Tont, prost, netot. – Var. genabet. Tc. cenabet „om necurat” (Șeineanu, II, 187; Ronzevalle 70), cf. ngr. τζαναμπέτης, alb. șb. ğenabet, bg. dženabet.
10. [Argou] geanabet, geanabeți s. m. 1. polițist. 2. gardian.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL