1. [DEX '09] GEAMBAȘ, geambași, s. m. (Înv.) Persoană care vindea cai sau mijlocea vânzarea cailor. – Din tc. cambaz.
2. [MDA2] geambaș sm [At: NECULCE, LET. II, 249/1 / V: geambăș, jam~, (înv) ~baz / A și: geambaș / Pl: ~i / E: tc ğambaz] (Mun; Mol) 1 (Înv) Intrigant. 2 (Înv) Hoț. 3 (Complinit prin „de cai”) Negustor de cai. 4 (Înv) Proxenet. 5 (Înv; fig) Om bun de gură.
3. [CADE] GEAMBAȘ sn. 1 ⚚ Negustor sau samsar de cai: Moș Nichifor era și ~ de cai ¶ 2 Mijlocitor necinstit; pungaș, hoț: se teme de musafirii ~i de noapte (ISP.) ¶ 3 ‡ Înșelător [ğ a m b a z].
4. [DEX '96] GEAMBAȘ, geambași, s. m. Persoană care vinde cai sau mijlocește vânzarea cailor. – Din tc. cambaz.
5. [DLRLC] GEAMBAȘ, geambași, s. m. (Adesea determinat prin «de cai») Negustor de cai (adesea hoț de cai). Veneau geambașii, se uitau, o căutau... iapa... își ciulea urechile, ca la apropierea lupului! CAMILAR, TEM. 65. Moș Nichifor era și geambaș de cai și, cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106.
6. [Șăineanu, ed. VI] geambaș m. 1. samsar de cai: Moș Nichifor era și geambaș de cai CR.; 2. fig. mijlocitor neonest. [Vechiu-rom. geambaș, acrobat = turc. DJAMBAZ, lit. care își riscă vieața].
7. [Scriban] geambáș m. (turc. pers. ğanbaz, d. pers. ğan, vĭață, și baz, joacă, adică „om care-șĭ joacă vĭața pe frînghie, funámbul”; ngr. dzambázis [scris tzamp-], sîrb. ğambaš, pol. dzambas). Samsar de caĭ. Fig. Șarlatan. – În est geámbaș, poate supt infl. pol. În Olt. gimbaș, „escroc”. V. saltimbanc și sfîrnar.
8. [MDA2] geambaz sm vz geambaș
9. [MDA2] geambăș sm vz geambaș
10. [DOOM 3] geambaș (înv.) s. m., pl. geambași
11. [DOOM 2] geambaș (înv.) s. m., pl. geambași
12. [MDO] geambaș
13. [IVO-III] geambaș.
14. [DER] geambaș (geambași), s. m. – 1. (Înv.) Înșelător, trișor. – 2. Persoană care vinde cai. – Mr. geambaz. Tc. cambaș (Roesler 610; Șeineanu, II, 186; Lokotsch 660), cf. ngr. τζαμπάζης, alb., sb. ğambaš, bg. džambazin. – Cf. geambășie, s. f. (meseria de geambaș; înv., înșelătorie); geambașlîc, s. n. (geamnașie), din tc. cembașlik.
15. [DLRLV] GEAMBAȘ adj. și s.m. (Mold.) Șarlatan. 1. Adj. (Substantival) Mai bine socotiala celui învățat, arătîndu-i prea cuvioas<e> istorii, bătrîne și vechi, decît orbirea celui giambas vorbind cuvinte rele de vremile de acmu. NCCD, 328. 2. S.m. Dimitrașco-Vodă era . . . om nestătător la voroavă, telpiz, amăgitor, geambaș de cei de la Fanar. NECULCE; cf. PSEUDO-MUSTE. Etimologie: tc. cambaz. Vezi și geambașie. Cf. ș a l v i r.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL