1. [DEX '09] GEALAT, gealați, s. m. 1. (Înv.) Călău, gâde. 2. (De obicei peior. sau fam.) Om voinic, zdravăn (și violent). – Din tc. cellât.
2. [MDA2] gealat sm [At: (a. 1776) URICARIUL XIX, 392 / V: gelat, ~ap, ~lăp, ~lâp, ~lău / Pl: ~ați / E: tc ğellad] 1 (Înv) Călău. 2 (Fam; prt) Om voinic și violent. 3 (Orn; reg) Muscar sur. 4 (Orn; reg; îs) ~ roșietic Muscar mic.
3. [CADE] GEALAT, GELAT sm. 1 Calău, gîde (🖼 2325): un gealat, c’o izbutiră de topor, îi sbură capul de pe umeri (VLAH.); Ⓕ: Ah! lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția... (STAM.); doi gealați m’au dus la beciu de piatră (DLVR.) ¶ 2 Băn. 🐙 = MUSCAR [tc. ğellad].
4. [DLRLC] GEALAT, gealați, s. m. (Învechit) Călău, gîde. Auzind împăratul că nu s-a găsit nici de astă dată inelul, porunci vizirului să vestească gealatul. POPESCU, B. I 26. Periră unul dupe altul sub sabia gealatului. ODOBESCU, S. I 257. Ipsilant... a scăpat de gealat ca prin urechile acului. GHICA, S. 17. ♦ (Azi, fig., cu nuanță peiorativă) Om voinic, puternic, adesea bătăuș. – Variantă: gelat (ALECSANDRI, P. P. 221) s. m.
5. [Șăineanu, ed. VI] gealat m. 1. calău (Mold. gelat): doi gelați veneau curând săbiile fluturând POP.; 2. Buc. soiu de vrabie care se hrănește cu muște (Muscicapa), lit. calăul muștelor. [Turc. DJELLAT].
6. [Scriban] gealát, V. gelat.
7. [MDA2] gealap sm vz gealat
8. [MDA2] gealăp sm vz gealat[1]
9. [MDA2] gealău1 sm vz gealat
10. [MDA2] gealâp sm vz gealap[1]
11. [MDA2] gelat sm vz gealat
12. [DLRLC] GELAT s. m. v. gealat.
13. [Șăineanu, ed. VI] gelat m. Mold. V. gealat.
14. [Scriban] gelát m. (turc. ğellat, d. pers. ğellad; ngr. tzelátis, sîrb. gelat). Vechĭ. Calăŭ. – În Munt. și gealat.
15. [DOOM 3] gealat (înv., fam.) (desp. gea-) s. m., pl. gealați
16. [DOOM 2] gealat (înv., fam.) (gea-) s. m., pl. gealați
17. [MDO] gealat
18. [IVO-III] gealat, -ți.
19. [DER] gealat (gealați), s. m. – 1. Călău. – 2. Pasăre, muscar. – 3. (Arg.) Tip, individ. – Var. (înv.) gelat. Mr., megl. gilat. Tc. cellad (Meyer 79; Șeineanu, II, 177), cf. ngr. τζελάτης, alb. ğelat, bg. dželatin. Sec. XVII.
20. [Argou] gealat, gealați s. m. 1. (înv.) călău, gâde 2. (peior.) om voinic și violent; bătăuș
21. [Argou] gelat, gelați s. m. bărbat dat cu mult gel de păr.
22. [DLRLV] GEALAT s.m. v. gelat.
23. [DLRLV] GELAT s. m. (Mold., ȚR) Călău. A: Au trimis pe acei doi gelați (adică ucigași de oameni) ca să-l ia. AXINTE URICARIUL. Au zis: O, gelate (adecă calo), de ai cît de puțină dureri în inima ta, omoară-mă și nu mă mai căzni! H 1771, 99r. B: Gibel, gealău, gîde, gealat. ST. LEX., 281. Variante: gealat (ST. LEX., 281). Etimologie: tc. cellât. Cf. c ă l ă u, g î d e, h o h e r.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL