1. [DEX '09] GÂNJ, gânjuri, s. n. (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. [Pl. și: (m.) gânji] – Et. nec.
2. [MDA2] gânj smn [At: DAMÉ, T. 11 / Pl: (rar) ~i, ~uri / E: bg гъз „îndoitură”, cf vsl *газ „nuia”, гуз „funie”] (Pop) 1 Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită care se folosește ca frânghie. 2 (Îe) A se ține ~ de cineva A se ține scai de cineva. 3 Verigă făcută din gânj (1) cu care se închide poarta legându-se de stâlpul ei. 4 Gânj (1) răsucit de legat pomii de la gard unii de alții Si: (reg) gujbă. 5 (La car) Legătură a leucii cu carâmbul de sus Si: (reg) gujbă, peteucă, petiocă. 6 (Lpl) Întinzătorile care leagă fundurile carului de răscoalele loitrelor Si: baieri, brăciri, curmeie, cujbe, lambe, lanțuri, lănțușuri, tărânci. 7 (La plugul de lemn) Potângul care leagă cotiga de grindei. 8 (La sanie) Legătura dintre proțap și sanie Si: apărătoare, cetlău, coardă, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă. 9 (La barcă) Frânghie de care se leagă vâslele de barcă. 10 (Lpl) Lemne noduroase. 11 Un fel de viță sălbatică. 12 (Reg) Om bătrân. 13 Joc țărănesc, probabil o horă.
3. [CADE] GÎNJ (pl. -juri) sn. și (pl. -ji) sm. Nuia mlădioasă (de salcie, de carpen, de mesteacăn, de teiu, etc.) pîrlită în foc și bine răsucită de care se slujesc uneori țăranii, în loc de funie, ca să lege parii unul de altul, să înțepenească leuca carului de carîmbul de sus, să lege cotiga de grindeiul plugului, proțapul de sanie, etc. (🖼 2398): se leagă leuca cu loitra cu un ~ (ION.); desprinzînd ~ul din pociumb, sprinten s’aruncă pe plută (VLAH.) [vsl. *gazĭ „nuia”].
4. [DEX '96] GÂNJ, gânjuri, s. n. (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. [Pl. și: (m.) gânji]- Et. nec.
5. [DLRLC] GÎNJ, gînji, s. m., gînjuri, s. n. (Regional) Împletitură de nuiele sau din scoarță de tei asemănătoare cu funia de textile și întrebuințată în locul acesteia. Alăturînd una lîngă alta plutele care au coborît din munți, le leagă între ele cu gînjuri, formînd alte plute mai mari. BOGZA, C. O. 379. Femeia... ridică în sus un cerc de gînj, ce îmbrățișa doi pari alăturați ai gardului de răzlogi, și împinse în lături și tîrîiș o poartă lungă, tot de răzlogi. HOGAȘ, M. N. 77. ◊ (Prin exagerare) Fagii și brazii cei mai obli și mai groși îi strîmba de-i făcea gînji. Acesta era adecă Strîmbă-Lemne. RETEGANUL, P. I 60.
6. [Șăineanu, ed. VI] gânj n. Mold. 1. funie de teiu, nuia sucită ce leagă leuca de carâmbul carului; 2. funie de legat strâns sania. [Slav. *GÕJŬ (cf. rut. GUJ, funie)].
7. [Scriban] gînj n., pl. urĭ (vsl. gonžĭ, nuĭa, rus. guž, funie, rudă cu gujbă). Nuĭa flexibilă întrebuințată ca funie și maĭ ales, încovoĭată în formă de cerc, pusă la o poartă de nuĭele ca s’o țină închisă.
8. [DOOM 3] !gânj (pop.) s. n., pl. gânjuri
9. [DOOM 2] gânj (pop.) s. n. / s. m., pl. gânjuri/gânji
10. [DER] gînj (gînji), s. m. – Nuia care servește pentru a lega. Sl. *gązĭ (Cihac, II, 447; cf. Vasmer, I, 318), cf. rus. guz; cf. și cujbă și vînj. – Der. gîngei, s. n. (bîtă; mîner al furcii de tors; sfincter al vezicii; butuc la roata morii de grîu); gînjui, vb. (a strîmba); (în)gînju(lu)i, vb. (a strîmba); gînjia, vb. refl. (a se îndoi). Cf. și ghiuj.
11. [DE] GÂNJU, Ioan (n. 1942, Iași), pictor român. Registru tematic larg, cu tentă etnografică și suprarealistă, într-o cromatică bogată în nuanțe („Mireasa cu manșon”, „Semănător”, „Învingătorul”).
12. [DRAM 2021] gânj, gânjuri, (ghinci), s.n. (reg.) 1. Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare. 2. Cerc făcut dintr-o nuia subțire și scurtă: „De Bobotează, fetele își aduceau o farfurie cu apă și își făceau ghinciuri de mesteacăn luat de la Sânjorz” (Bilțiu, 2001: 352). ■ (top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan, 2002). – Din sl. *gažǐ (Cihac, după DER); din sl. gonži „nuia”, cf. rus. guž „nuia” (Scriban, MDA).
13. [DRAM 2015] gânj, gânjuri, (ghinci), s.n. – (reg.) 1. Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare (Papahagi, 1925; Nistor, 1977). 2. Cerc făcut dintr-o nuia subțire și scurtă: „De Bobotează, fetele își aduceau o farfurie cu apă și își făceau ghinciuri de mesteacăn luat de la Sânjorz” (Bilțiu, 2001: 352). ♦ (top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan, 2002). – Et. nec. (DEX); din sl. *gažǐ (Cihac, cf. DER); din sl. gonži „nuia”, cf. rus. guž „nuia” (Scriban, MDA).
14. [DRAM] gânj, -uri, s.n. (ghinci) – Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare (Papahagi 1925; Nistor 1977). (Top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan 2002). – Din sl. gazǐ (Cihac cf. DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL