1. [DEX '09] FURIȘAT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
2. [MDA2] furișat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: furișa] 1-2 Furișare (1-2).
3. [MDA2] furișat2, ~ă [At: I. NEGRUZZI, S. I, 293 / Pl: ~ați, ~e / E: furișa] 1 a Care se strecoară pe furiș, tiptil Si: ascuns, neobservat. 2 av Pe furiș.
4. [DLRLC] FURIȘAT1 s. n. (În loc. adv.) Pe furișate = pe furiș, în ascuns. Se uita pe furișate, hoțește, ca nu cumva să-l zăpsească Șofron. SLAVICI, O. I 226. – Formă gramaticală: (în expr.) furișate.
5. [DLRLC] FURIȘAT2, -Ă, furișați, -te, adj. Care se furișează tiptil, care se strecoară pe furiș; ascuns, neobservat. Ei aruncau cîte o privire furișată. ARGHEZI, P. T. 42. Nici nu bagi de seamă Cum pasu-i furișat Cu teamă S-apropie de pat. TOPÎRCEANU, B. 34. ♦ (Adverbial) Pe furiș. Ana tăcuse... și privea numai din cînd în cînd furișat la Lică. SLAVICI, N. II 79.
6. [DEX '09] FURIȘA, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișate] – Din furiș.
7. [MDA2] furișa [At: BIBLIE (1688), 230/2 / Pzi: ~șez, rar furiș / E: furiș] 1-2 vtr A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș. Si: (îvp) a se fura (22). 3-4 Vtr A pătrunde sau a face să pătrundă undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. 5 vr (Îe) A se ~de (de cineva sau undeva) A pleca (de lângă cineva sau undeva) pe furiș, tiptil.
8. [CADE] FURIȘA (-ișez) vb. refl. A intra, a se apropia, a ieși, a se depărta pe furiș, a se strecura pe nesimțite, fără a fi văzut sau auzit: se furișă și de astă dată de intră în cămara fetelor ISP..
9. [DLRLC] FURIȘA, furișez, vb. I. Refl. A se strecura pe nesimțite, pe furiș; a pătrunde pe neobservate, pe ascuns, tiptil. Se furișă în umbra gardurilor și înaintă cu grijă pînă-n poarta chiaburului. MIHALE, O. 491. Maică-sa îl pîndea mai cu seamă cînd se furișa în grădina din dosul casei la vremea cireșelor și a prunelor. SADOVEANU, M. C. 9. Ca doi copii nevrîstnici ne furișăm pe stradă; Ne cheamă pretutindeni ferești licăritoare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 28. ◊ (Metaforic) Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază. IBRĂILEANU, A. 215. Din vale și de pe stînga se furișau pînă la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58. ◊ Tranz. Ochii furișau priviri, și vorba tot furiș ne pipăia auzul. SADOVEANU, O. VII 205. Furișează cîte-o privire, ș-ascut urechile, doar d-or prinde ceva. DELAVRANCEA, H. T. 131. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se depărta pe furiș. Ciobanul se furișă de fiul de boier. ISPIRESCU, L. 251. Furișîndu-se de Ivan, iese cu dînsa [cu darabana] afară. CREANGĂ, P. 310.
10. [Șăineanu, ed. VI] furișà v. a intra sau a ieși pe furiș, a se străcura pe nesimțite.
11. [Scriban] furișéz (mă) v. refl. Intru saŭ ĭes pe furiș, mă strecor, mă șupuresc: pisica s’a furișat pe lîngă gard.
12. [DOOM 3] furișa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. furișez, 3 furișează, 1 pl. furișăm; conj. prez. 1 sg. să furișez, 3 să furișeze; ger. furișând
13. [DOOM 2] furișa (a ~) vb., ind. prez. 3 furișează, 1 pl. furișăm, perf. s. 3 sg. furișă; conj. prez. 3 să furișeze; ger. furișând
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL