1. [DEX '09] FURCUȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță.
2. [MDA2] furcuță sf [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 146 / Pl: ~țe / E: furcă + -uță] 1-4 (Șhp) Furcă (1, 22) (cam mică) Si: (nob) furchiță (1-4), furcușoară (1-4), (nob) furcea (1-4). 5 (Reg) Furculiță (1). 6 (Reg) Furculiță (6). 7 Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. 8 Sârmă îndoită, crestată la vârf, care intră în alcătuirea undiței. 9 (Bot; reg; îc) -ța-Paștilor Viorele (Scilla bifolia). 10 (Bot; reg; îc) ~ța-rândunelei Lipicioasă (Viscaria vulgaris).
3. [CADE] ❍FURCUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. 1 dim. FURCĂ ¶ 2 Furculiță: vătavul îl cinsti cu o lingură, o ~ și un cuțit de argint RET. ¶ 3 🐕 Partea de la piciorul calului de la scobitura tălpii, alcătuită dintr’o materie cornoasă, mai moale și mai elastică; numită și „rîndunică”.
4. [Scriban] furcúță f., pl. e. Trans. Furculiță. O parte din copita caluluĭ, numită și maĭá.
5. [MDA2] fârcuță sf vz furcuță
6. [DOOM 3] furcuță s. f., g.-d. art. furcuței; pl. furcuțe
7. [DOOM 2] furcuță s. f., g.-d. art. furcuței; pl. furcuțe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL