1. [DEX '09] FULGERĂTURĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură.
2. [MDA2] fulgerătură sf [At: COȘBUC, F. 113 / Pl: ~ri / E: fulger + -ătură] (Rar) 1-2 Fulgerare (1-2).
3. [CADE] FULGERĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 🩺 pop. Boală năprasnică care lovește pe om din senin, fără cauză aparentă (mai adesea „epilepsia”, alte-ori „junghiul”, durerea de cap, etc.): lovea pe om fulgerătura cînd se uita asupră-i ISP. ¶ 3 🐑 O boală a oilor [fulgera].
4. [DLRLC] FULGERĂTURĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. Ochii Frusinicăi își întunecară deodată privirile, ca o noapte între două fulgerături. MIHALE, O. 44. ◊ Fig. Simți privirile celorlalți pînă-n adîncul inimii, ca pe o fulgerătură de cuțit. V. ROM. decembrie 1951, 219.
5. [Șăineanu, ed. VI] fulgerătură f. 1. efectul fulgerării; 2. junghiu trecător: când se uita la om dihania, îl lovia fulgerătura ISP.
6. [Scriban] fulgerătúră f., pl. ĭ. Efectu fulgeruluĭ. Boală care te lovește ca fulgeru, cum e epilepsia.
7. [DOOM 3] fulgerătură s. f., g.-d. art. fulgerăturii; pl. fulgerături
8. [DOOM 2] fulgerătură s. f., g.-d. art. fulgerăturii; pl. fulgerături
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL