1. [MDA2] frânturi vt [At: CDDE. nr. 648 / Pzi: ~resc / E: frântură] (Ban) A frământa (1).
2. [DEX '09] FRÂNTURĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊ Expr. Frântură de limbă = vorbire încâlcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (= fractura) sau frânt + suf. -ură.
3. [MDA2] frâmtură sf vz frântură
4. [MDA2] frântură sf [At: CORESI, PS. 397 / V: ~âmt- / Pl: ~ri / E: ml *franctura (= fractura) sau frânt1 + -ură] 1 (Pop; rar) Frângere (1). 2 (Pop; rar) Spărtură. 3 (Mpp) Fractură (1). 4 (Mpp) Infirmitate. 5 (Mpp; spc) Blenoragie. 6 (Îs) ~ de limbă Vorbire confuză. 7 (Pex; îas) Frază neclară, alcătuită din cuvinte greu de pronunțat Cf frământare (7). 8-10 (Mat; înv) Fracțiune (6-8). 11 Fracțiune (1). 12 (Lpl; art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 13 (Ccr) Ceea ce se obține frângând sau rupând ceva. 14 (Ccr) Bucată desprinsă din ceva. 15 (Ccr) Bucată rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. 16 (Înv) Dislocare de pământ. 17 (Înv) Văgăună. 18 (Înv) Prăpastie.
5. [CADE] FRÎNTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Rezultatul acțiunii de a frînge ¶ 2 🫀 Locul unde s’a frînt un os, fractură ¶ 3 Bucată frîntă sau ruptă din ceva, fragment; familiar: între frînturile de gînduri ce se rostogoleau în capul său CAR.; îngînă o ~ de cîntec bătrînesc ¶ 4 Frîntură de limbă 👉 FRĂMÎNTARE 2 ¶ 5 Băn. 🚜 Locul din țarină rămas nesemănat unul sau doi ani [lat. *franctura < fractura].
6. [DLRLC] FRÎNTURĂ, frînturi, s. f. 1. Ceea ce se obține frîngînd sau rupînd ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. Iuga cutează să se ofere a cumpăra frînturile moșiei. REBREANU, R. I 142. Sima a luat frîntura de pîine rece, a rupt-o în bucățele mărunte. SANDU-ALDEA, U. P. 18. Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate. IOSIF, P. 26. Dar pe ce, frate, mergea? Pe chite de floricele, Și pe frînturi de inele Și pe boabe de mărgele. PĂSCULESCU, L. P. 266. ◊ Fig. Noaptea părea o frîntură de basm. MIHALE, O. 356. ♦ Porțiune dintr-un întreg. V. fragment. În fund, departe, sub lună, licărea o frîntură de pîrău. SADOVEANU, O. VI 189. ◊ Fig. O frîntură de zîmbet, ascunsă și fugară, flutură pe buzele și-n privirile călărețului. MIHALE, O. 154. Am închinat iubirii trecătoare Frînturi de suflet și scîntei de rime. CAZIMIR, L. U. 98. 2. Fragment dintr-o vorbire, dintr-o povestire, dintr-un cîntec. Strigătul umplu satul, frînturi din el se desprindeau ca limbile de foc dintr-o bobotaie uriașă. DAN, U. 125. Deodată, prin căldură și prin adînca tăcere a taberei, răzbătu în apropiere, la o cotitură, un strigăt, apoi o frîntură de cîntec răgușit. SADOVEANU, O. I 163. Bucuria jucătorilor izbucnea în frînturi de strigături. REBREANU, R. I 128. ◊ Expr. Frîntură de limbă = fel de a vorbi încîlcit; p. ext. frază încîlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli, nu s-a mai dat a vedea. CREANGĂ, A. 84. 3. (Popular) Fractură. Găinile sufăr de multe ori de diferite frînturi de oase. ȘEZ. III 203. 4. (Rar) Spărtură. Fără de a socoti lacuna lăsată de o frîntură a vasului, numărul figurelor nu este mai puțin de vreo cincizeci. ODOBESCU, S. II 188.
7. [Șăineanu, ed. VI] frământări (de limbă) f. pl. sau frânturi de limbă, fraze compuse din vorbe grele de rostit ce se spun pe la șezători (Ex: capra calcă ’n piatră, piatra crapă ’n patru; crape capu caprei ’n patru, cum crapă piatra ’n patru); aceste fraze trebue să fie zise iute și de multe ori.
8. [Șăineanu, ed. VI] frântură f. rezultatul frângerii: 1. bucată ruptă; 2. frântură de limbă, joc de cuvinte (v. frământări). [Lat. FRACTURA].
9. [Scriban] frîmtúră, V. frîntură.
10. [Scriban] frîntúră f., pl. ĭ. Lucru frînt, fractură, fracțiune, bucată: frînturĭ de oase. Locu unde s’a frînt un lucru: cenușiŭ ca frîntura feruluĭ ( fr. gris fer). – Vechĭ și frîmtură.
11. [DOOM 3] frântură s. f., g.-d. art. frânturii; pl. frânturi
12. [DOOM 2] frântură s. f., g.-d. art. frânturii; pl. frânturi
13. [DAR] frânturi, frânturesc, vb. IV (reg.) a frământa.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL