1. [DEX '09] FUNDAMENTAL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis.
2. [MDA2] fundamental a [At: MAIORESCU, CR. I, 39 / V: (înv) fon~ / Pl: ~i, ~e / E: fr fondamental, lat fundamentalis] 1 a Care este de bază Si: esențial, principal. 2 sf (Fon) Frecvență fundamentală.
3. [CADE] * FUNDAMENTAL adj. 1 Care servește de temelie la o clădire: piatra ~ă ¶ 2 fig. Principal, de căpetenie, esențial: trăsăturile ~e i se redeșteptau acum în spirit (CAR.) [fr.].
4. [DLRLC] FUNDAMENTAL, -Ă, fundamentali, -e, adj. De bază, principal, esențial, primordial. Unul din principiile fundamentale ale conducerii de partid îl constituie munca colectivă în rezolvarea tuturor problemelor importante ale muncii de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2641.
5. [DN] FUNDAMENTAL, -Ă adj. De bază, principal, esențial. // s.f. (Muz.) Sunetul cel mai grav din seria sunetelor armonice naturale și care se aude mai clar decît celelalte. [Var. fondamental, -ă adj. / cf. lat. fundamentalis, fr. fondamental].
6. [MDN '00] FUNDAMENTAL, -Ă I. adj. de bază, principal, esențial. II. s. f. (muz.) 1. sunetul cel mai grav din seria sunetelor armonice, care se aude mai clar decât celelalte. 2. sunet de bază al unui acord. (< fr. fondamental, lat. fundamentalis)
7. [Șăineanu, ed. VI] fundamental a. 1. ce servă de fundament: piatră fundamentală; 2. fig. esențial, principal: argument fundamental.
8. [Scriban] *fundamentál, -ă adj. (lat. fundamentalis). Care servește ca fundament: peatră fundamentală. Fig. Principal, esențial: regulă fundamentală. Adv. Din fundament: a nimici fundamental demagogia.
9. [MDA2] fondamental, ~ă a vz fundamental
10. [DN] FONDAMENTAL, -Ă adj. v. fundamental.
11. [DOOM 3] fundamental adj. m., pl. fundamentali; f. fundamentală, pl. fundamentale
12. [DOOM 2] fundamental adj. m., pl. fundamentali; f. fundamentală, pl. fundamentale
13. [DTL] FUNDAMENTAL, -Ă adj. (cf. lat. fundamentalis, fr. fondamental): în sintagmele sens fundamental, timp fundamental și vocabular fundamental (v.).
14. [Petro-Sedim] masă fundamentală, (engl.= mesostasis) materialul interstițial al unei roci vulcanice cu structură porfirică, în care se găsesc fenocristale; m.f. poate avea o structură hialină, microcristalină, granofirică, intergranulară, evidențiind în acest fel particularitățile momentului final de cristalizare a unei topituri magmatice. Pentru m.f. cu structură afanitică și, de obicei, pentru cea cu structură hialină, este utilizată denumirea de pastă a rocii. Sin. mezostază.
15. [DTM] fundamentală 1. Principală componentă acordică: elementul sonor pe care se construiește un acord* în stare directă, prin suprapunere de intervale* de terță*. Astfel, în stare* directă, f. se află plasată la baza acordului, dar ea poate fi dispusă și în interiorul sau la vârful acestuia, situație în care la bază pot apare celelalte componente acordice (cvinta*, terța*, septima*). Rameau este primul care sistematizează, la începutul sec. 18, tipurile de acorduri și stările acestora în baza armonicelor* naturale ale unui sunet considerat a fi fundamental. Impropriu este desemnată uneori prin f. finala *unui mod (1). 2. Sunet fundamental. Orice sunet* de frecvență anumită generând armonice* superioare ca rezultat al vibrației* concomitente, integrale și fragmentare a unui corp sonor (coardă, coloană sonoră, bară metalică, lemn etc.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL