1. [DEX '09] FLĂCĂU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”.
2. [MDA2] flăcău sm [At: NEGRUZZI, S. I, 246 / V: (Mol) flecău, (Ban) flenc~ / Pl: ~ăi / E: ns cf vsl хлаку „holtei”] 1 Tânăr neînsurat Si: fecior (12), (astăzi irn) june, (reg) flăcău. 2 (lrn; îs) ~ tomnatic (sau stătut) Bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat.
3. [CADE] FLĂCĂU sm. 1 Tînăr în vîrstă de însurat ¶ 2 Tînăr rămas neînsurat, holteiu; ~ tomnatec, bărbat căruia i-a trecut vremea de însurătoare și a rămas celibatar: la vîrsta de 28 de ani, tatăl meu, văzîndu-se ~ tomnatic, se însură NEGR..
4. [DLRLC] FLĂCĂU, flăcăi, s. m. Tînăr neînsurat; fecior, june. A intrat în războiul de front, nu de birouri, dimpreună cu ceilalți unsprezece frați ai lui, în total doisprezece flăcăi. ARGHEZI, P. T. 148. Flăcăii ieșeau din sală cîntînd, cu mintenele pe umeri. BUJOR, S. 38. Flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Ia gîciți de cin’ mi-i dor?... De-un flăcău cam negrișor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care nu s-a însurat la vreme și a rămas burlac. Era odată un flăcău stătut. CREANGĂ, P. 139. Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură. NEGRUZZI, S. I. 246.
5. [Șăineanu, ed. VI] flăcău m. 1. june adult (până la 25 de ani); 2. tânăr neînsurat: un flăcău tomnatec. [Tras din slav. HLAKŬ].
6. [Scriban] flăcăŭ și (Mold.) și flecăŭ m. (d. fleac, flecar, care apoĭ șĭ-a luat un înț. maĭ bun, ca și copil și burlac. D. rom. vine ung. filkó, servitor. Cp. cu hojmalăŭ). Tînăr adult (16-24 de anĭ) la țară. Holteĭ: flăcăŭ tomnatic. V. fecĭor.
7. [MDA2] flecău sm vz flăcău
8. [MDA2] flencău sm vz flăcău
9. [CADE] FLĂCĂIAȘ, Mold. FLĂCĂUAȘ sm. dim. FLĂCĂU: Dumnezeu să primească și să te norocească, dragul mamei flăcăiaș! ISP.; Și flăcăuași în fugă mînînd cîrduri de boi ALECS..
10. [CADE] FLĂCĂIME sf. col. FLĂCĂU: bătrînețele cu sfatul, ~a cu voioșia și muieretul cu zarva DLVR..
11. [Scriban] flecăŭ, V. flăcăŭ.
12. [DOOM 3] flăcău s. m., art. flăcăul; pl. flăcăi, art. flăcăii
13. [DOOM 2] flăcău s. m., art. flăcăul; pl. flăcăi, art. flăcăii
14. [DER] flăcău (flăcăi), s. m. 1. Tînăr, băiat. 2. Bărbat necăsătorit, burlac. – De la făt, cu suf. -lău (ca fătălău de la fată). Rezultatul, *fătlău, a trecut normal la *făclău, cf. cotli > cocli, pantlică > panglică; iar forma *făclău trebuie să fi suferit o metateză, nu numai fiind normală într-un astfel de caz (cf. potlog > plotog, poclon > plocon, picro- > prico-, etc.), ci și datorită valorii expresive a grupului fl. Celelalte explicații nu sunt satisfăcătoare: din sl. chlakŭ „burlac” (Cihac, II, 109; Conev 58; Philippide, Principii, 154), sau de la fleac (Pușcariu, Dacor., II, 600), ipoteză inadmisibilă; astfel încît DAR dă etimonul necunoscut. – Der. flăcăi, vb. (a duce o viață de burlac); flăcăiandru, s. m. (flăcău); flăcăie, s. f. (rar, burlăcie); flăcăime, s. f. (tinerețe). Din rom. provine ucr. flekaw (Miklosich, Wander., 15). – [3416]
15. [Onomastic] FLĂCĂU, P. (Hur 101, 129); – Ioan (IO 255; Sd XV 305), < subst.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL