1. [DEX '09] FLECAR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.
2. [MDA2] flecar, ~ă smf, a [At: GORJAN, H. II, 217/29 / Pl: ~i, ~e / E: fleac1 + -ar] (Fam) 1-2 (Om) căruia îi place să vorbească mult, să spună fleacuri1 (5-8) Si: guraliv, limbut, palavragiu, (rar) flecarnic, (nob) flecătitor.
3. [CADE] FLECAR adj. și sm. Care vorbește mult spunînd însă numai fleacuri, palavragiu: p’atunci bărbierii erau, ca și în ziua de astăzi, ~i, vorbăreți și ușori de gură ISP.; gura-ți ~ă este de pricină PANN.
4. [DEX '98] FLECAR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.
5. [DLRLC] FLECAR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, vrute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. ♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar. ▭ Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.
6. [Șăineanu, ed. VI] flecar a. și m. 1. care spune fleacuri; 2. care vorbește mult.
7. [Scriban] flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.
8. [DOOM 3] flecar adj. m., s. m., pl. flecari; adj. f., s. f. flecară, pl. flecare
9. [DOOM 2] flecar adj. m., s. m., pl. flecari; adj. f., s. f. flecară, pl. flecare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL