1. [DEX '09] FILIOQUE s. n. Formulă dogmatică exprimând dubla purcedere a Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul. [Pr.: fi-li-o-cve] – Cuv. lat.
2. [MDA2] filioque sni [At: DEX / P: fi-li-o-cve / E: lat filioque] Dogmă creștină (catolică) potrivit căreia „Sfântul Duh” provine atât de la Dumnezeu-Tatăl, cât și de la Dumnezeu-Fiul.
3. [DEX '98] FILIOQUE s. n. Dogmă creștină (catolică) potrivit căreia „Sfântul Duh” purcede atât de la Dumnezeu-Tatăl, cât și de la Dumnezeu-Fiul. [Pr.: fi-li-o-cve] – Cuv. lat.
4. [DN] FILIOQUE s.n. (Bis.) Principiu dogmatic catolic, potrivit căruia „sfîntul duh” provine atît de la Dumnezeu-tatăl, cît și de la Dumnezeu-fiul. [Pron. -li-oc-ve. / < lat. filioque].
5. [MDN '00] FILIOQUE O-CVE/ s. n. principiu dogmatic catolic potrivit căruia Sfântul Duh provine de la Dumnezeu-tatăl, cât și de la Dumnezeu-fiul. (< lat. filioque)
6. [DOOM 3] filioque (lat.) [qu pron. rom. kv] (desp. -li-o-) s. n.
7. [DOOM 2] filioque (lat.) [qu pron. cv] (-li-o-) s. n.
8. [D.Religios] filioque subst. (Latinism) Dogmă a Bis. romano-catolice, care susține că Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl și de la fiul” („qui ex Patre Filioque procedit”); dogmă care a provocat una dintre cele mai înverșunate polemici teologice dintre Orient și Occident și care rămâne o divergență majoră între catolicism și ortodoxie. – Cuv. lat.
9. [DE] FILIÓQUE (cuv. lat. și din fiul) subst. Formulă dogmatică exprimând dubla purcedere a Duhului Sfânt „de la Tatăl și de la Fiul”, introdusă de Biserica apuseană în Crezul niceeo-constantinopolitan, începând cu sinoadele locale de la Toledo (589), Hatfield (680), Friuli (796). Roma acceptă oficial adaosul f., prin hotărârea papei Benedict al VIII-lea, în anul 1014, fără consimțământul Bisericii răsăritene (ortodoxe). F. a reprezentat și reprezintă o temă fundamentală a disputei teologice dintre bisericile apuseană și răsăriteană.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL