1. [Scriban] *fĭásco n., pl. fĭascurĭ (it. fiasco). Cădere, nesucces deplin, chix: încercarea a făcut fiasco. – Ceĭ maĭ mulțĭ pronunță fiĭasco, ceĭa ce nu e corect.
2. [CECC] Fiasco (it. înseamnă, la propriu: sticlă, butelie, iar la figurat: eșec, cădere, nereușită) – Italienii, la teatru (dar mai ales la operă), cînd sînt nemulțumiți de un interpret, strigă: „Ola, ola, fiasco!” Se presupune că autorul acestei expresii (originar din Veneția, deoarece e vorba de dialectul venețian), aflîndu-se într-un local unde asculta un cîntăreț ce nu-i plăcea, a cerut o sticlă (fiasco) ca s-o arunce pe scenă. Gestul găsind imitatori, scena se transformă într-un depozit de sticle zvîrlite protestatar din sală. Astlel fiasco-butelia a devenit fiasco-insuccesul! Expresia a părăsit cu timpul incinta sălilor de spectacol și, în mai toate limbile europene, a intrat ca echivalentul eșecului în orice domeniu: „a fost un fiasco”, „a făcut fiasco”, Găsim de pildă în Costache Negruzzi: „Cu toată indulgența auditorului, trupa de amatori a făcut un mare fiasco”. TEA.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL