1. [DEX '09] FETICĂ, fetici, s. f. 1. (Pop. și fam.) Fetiță. 2. Plantă erbacee cu flori mici, albe-albăstrui, ale cărei frunze, de formă ovală, sunt consumate ca salată (Valerianella olitoria). – Fată + suf. -ică.
2. [MDA2] fetică sf [At: PANN, P. V. I, 55/2 / Pl: ~ici / E: fată + -ică] 1-4 (Pfm) Fetiță (1-4). 5 Plantă erbacee cu flori mici, albe-albăstrui, ale cărei frunze, de formă ovală, sunt consumate ca salată Si: salata-mielului (Valerianella locusta). 6 (Bot; reg) Păiuș (Festuca ovina). 7 (Bot; reg) Untișor (Ficaria verna).
3. [CADE] FETICĂ sf. 1 dim. FATĂ: Ileana să fi fost p’atunci ~ de vre-o doisprezece ani CAR. ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă, cu flori mici albe-albăstrii, întrebuințată adesea ca salată (Valerianella olitoria) (🖼 2086): Vine cimbrul de la munte cu fetica de la vie ALECS..
4. [DEX '98] FETICĂ s. f. 1. (Pop. și fam.) Fetiță. 2. Plantă erbacee cu flori mici, albe-albăstrui, ale cărei frunze, de formă ovală, sunt consumate ca salată (Valerianella olitoria). – Fată + suf. -ică.
5. [DLRLC] FETICĂ s. f. Fetiță. S-a deschis ușa scundă. A intrat nenea Ghiță. După el, o fetică mlădioasă. SADOVEANU, M. C. 32. Nu te teme, fetico, de nimeni. ISPIRESCU, L. 341.
6. [DLRM] FETICĂ s. f. 1. Fetiță. 2. Plantă erbacee cu flori mici albe-albăstrui, întrebuințată ca salată (Valerianella olitoria). – Din fată + suf. -ică.
7. [Șăineanu, ed. VI] fetică f. 1. fată mică; 2. plantă ce constitue o excelentă salată de iarnă (Valerianella): vine cimbrul dela munte cu fetica dela vie AL.
8. [Scriban] fetícă f., pl. ĭ. Fată mică. Salata mĭeluluĭ un fel de valeriană din care se face salată (valerianélla [saŭ fédia] olitória).
9. [DOOM 3] fetică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. feticăi; pl. fetici
10. [DOOM 2] fetică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. feticăi, pl. fetici
11. [DMLR] fetică s. f., pl. fetici (fetice)
12. [DE] FETÍCĂ (< fată) s. f. (BOT.) Denumire dată plantelor erbacee anuale din genul Valerianella, familia valerianaceelor, cu tulpini ramificate dicotomic și flori hermafrodite, albe-albăstrui, grupate în capitul. Frunzele unei specii sunt folosite ca salată.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL