1. [MDA2] fetva sf [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 276/11 / V: ~tfa / Pl: ~le / E: tc fetva] (Iuz) Decizie legală, dată de un muftiu, în epoca fanariotă.
2. [CADE] ‡FETVA (pl. -vale) sf. Sentință dată de un muftiu [tc.].
3. [Șăineanu, ed. VI] fetvà f. sentință dată de muftiu în cazuri dificile: Hafis Pașa dobândi dela muftiul o fetva BĂLC. [Turc. FETVÁ].
4. [Scriban] fetvá f., pl. ále (tur. fetvá). Deciziunea dogmatică a mareluĭ șeic sau a unuĭ muftiŭ la Turcĭ. – Scris și fetfa.
5. [MDA2] fetfa sf vz fetva
6. [Scriban] fetfá, V. fetva.
7. [DER] fetva (-ale), s. f. – (Înv.) Sentință, hotărîre a unui muftiu. Tc. fetva. Sec. XVIII.
8. [DAR] fetvă, fetvale, s.f. (înv.) sentință dată de muftiu (interpretul legii mahomedane) în cazuri dificile (în perioada fanariotă).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL