1. [DEXI] faidá s.f. (ist.) Formă primitivă și brutală de exercitare a justiției la popoarele germanice din Evul Mediu, care prevedea obligativitatea vendetei. • / cf. germ. Fehde „conflict, diferend, dușmănie”.
2. [MDA2] faidă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~de / E: scr fajda „folos, câștig”] (Înv) 1 (Ban) Folos. 2 (Trs) Putere.
3. [MDA2] făida sf [At: ȘEZ. II, 227/11 / V: ~dă (A: ns) / Pl: ~le / E: ns cf mg fajta „soi”] (Mol) 1 Formă (1). 2 Soi.
4. [MDA2] făidă sf vz făida
5. [DER] faidă (-de), s. f. – (Trans. de Vest, Banat) Cîștig, profit. Sb. fajda, din tc. faide (DAR).
6. [DLRLV] FAIDĂ s. f. (Ban.) Folos. Fajdĕ. Utilitas. AC, 338. Etimologie: scr. fajda. Cf. a g o n i s i t ă (2), h a s n ă.
7. [DAR] faidă s.f. (reg.) folos.
8. [DAR] făida, făidale, s.f. (reg., înv.) făptură; soi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL