1. [DEX '09] FLĂMÂND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec.
2. [MDA2] flămând, ~ă [At: TETRAEV. (1574) 246 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *flammubundus] 1-2 smf, a (Om) căruia îi este foame Si: înfometat, famelic. 3 a (Înv; fig) Amenințat de foamete. 4 a Lacom. 5 a Dornic. 6 sm (Reg) Flămânzare.
3. [CADE] FLĂMÎND adj. și sm. 1 Căruia i-e foame, care sufere, care e chinuit de foame (în opoziție cu „sătul”): bogatul nu crede niciodată celui sărac, nici sătulul celui ~ ZNN.; a fi ~ ca un lup, a-i fi tare foame; proverb: ~ul codri visează, cine duce mare lipsă de un lucru tot la acel lucru i-e gîndul ¶ 2 Fig. Lacom [lat. flammabundus].
4. [DLRLC] FLĂMÎND, -Ă, flămînzi, -de, adj. (În opoziție cu sătul) Care simte senzația de foame, căruia îi e foame. Își aduse aminte că feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămînd. SADOVEANU, B. 57. Flămînd și gol, făr-adăpost. COȘBUC, P. I 207. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ◊ Fig. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul. EMINESCU, O. I 88. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede flămîndului. Flămîndului pîinea-i e în gînd.
5. [Șăineanu, ed. VI] flămând a. 1. care sufere de foame; 2. fig. lacom. [Cf. lat. FAMULENTUS].
6. [Șăineanu, ed. VI] Flămânda f. 1. sat și schit în jud. Argeș; 2. sat în jud. Vâlcea.
7. [Scriban] flămînd, -ă adj. (lat. *famulentus [d. famis, foame], de unde s’a făcut *flamuentus, *flămuînd, apoĭ flămînd; it. famulento). Căruĭa ĭ-e foame. Fig. Doritor: flămînd de glorie. – Vechĭ și flo-.
8. [DOOM 3] flămând adj. m., pl. flămânzi; f. flămândă, pl. flămânde
9. [DOOM 2] flămând adj. m., pl. flămânzi; f. flămândă, pl. flămânde
10. [DER] flămînd (flămîndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. – Der. flămînjos, adj. (flămînd); flămînjune, s. f. (foame); flămînzare, s. f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămînzenie, s. f. (starea unei persoane care postește); flămînzi, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămînzică, s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămînzilă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămînde). – [3419]
11. [DE] FLĂMÂNDU, Horia (n. 1941, Alba Iulia), sculptor român. Modelaj sensibil, atât în reliefuri cât și în lucrările tridimensionale; stilistică de factură postbizantină; calități de portretist („Octavian Goga”, „Eminescu”).
12. [Argou] a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.
13. [Argou] flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL