1. [DEX '09] EXPIAȚIE, expiații, s. f. (Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [Pr.: -pi-a-. – Var.: expiațiune s. f.] – Din fr. expiation, lat. expiatio, -onis.
2. [MDA2] expiație sf [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / V: (rar) ~iune, (înv) esp~ / P: ~a-ți-e / Pl: ~ii / E: fr expiation, lat expiatio, -onis] (Liv) Ispășire a unei greșeli, fapte etc. Si: expiere.
3. [DLRM] EXPIAȚIE s. f. v. expiațiune.
4. [DN] EXPIAȚIE s.f. (Liv.) Expiere, ispășire. [Gen. -iei, var. expiațiune s.f. / cf. fr. expiation].
5. [MDN '00] EXPIAȚIE s. f. expiere. (< fr. expiation, lat. expiatio)
6. [DEX '09] EXPIAȚIUNE s. f. v. expiație.
7. [MDA2] espiație sf vz expiație
8. [MDA2] expiațiune sf vz expiație
9. [CADE] *EXPIAȚIUNE sf. Faptul de a expia, ispășire [fr.].
10. [DLRLC] EXPIAȚIUNE s. f. (Franțuzism învechit) Ispășire. Curagiul ce arătase nevinovatul slujbaș, la o așa nelegiuită osîndă, îndemnă pe domnitor să rabde cu tărie acea cruntă expiațiune a vanităților sale. ODOBESCU, S. I 257. – Pronunțat: -pi-a-ți-u-. - Variantă: expiație s. f.
11. [DLRLC] EXPIAȚTE s. f. v. expiațiune.
12. [DN] EXPIAȚIUNE s.f. v. expiație.
13. [Scriban] *expiațiúne f. (lat. expiátio, -ónis). Rar. Ispășire. – Și -áție și maĭ des -ĭére.
14. [DOOM 3] expiație (livr.) (desp. -pi-a-ți-e) s. f., art. expiația (desp. -ți-a), g.-d. art. expiației; pl. expiații, art. expiațiile (desp. -ți-i-)
15. [DOOM 2] expiație (livr.) (-pi-a-ți-e) s. f., art. expiația (-ți-a), g.-d. art. expiației; pl. expiații, art. expiațiile (-ți-i-)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL