1. [DEX '09] EVIDENȚIAT, -Ă, evidențiați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care s-a distins, s-a remarcat; căruia i s-au recunoscut oficial meritele sau succesele în muncă. [Pr.: -ți-at] – V. evidenția.
2. [MDA2] evidențiat, ~ă [At: CĂLINESCU, S. 329 / P: ~ți-at / Pl: ~ați, ~e / E: evidenția] 1-2 a Care a fost scos în evidență (3-4). 3-4 smf, a (Persoană) căreia i s-au recunoscut oficial meritele sau succesele (în muncă).
3. [DLRLC] EVIDENȚIAT, -Ă, evidențiați, -te, adj. 1. Care s-a distins, s-a remarcat. 2. Căruia i s-au recunoscut oficial meritele și succesele în muncă. Muncitor evidențiat. ◊ (Substantivat) Festivitatea înmînării insignei de evidențiat în munca medico-sanitară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2809. – Pronunțat: -ți-at.
4. [DLRM] EVIDENȚIAT, -Ă, evidențiați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care s-a distins, s-a remarcat (în muncă). [Pr.: -ți-at]-V. evidentia.
5. [DN] EVIDENȚIAT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care s-a distins, s-a remarcat; căruia i s-au recunoscut oficial meritele în muncă. [< evidenția].
6. [MDN '00] EVIDENȚIAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care s-a remarcat (în muncă); căruia i s-au recunoscut oficial meritele. (< evidenția)
7. [DEX '09] EVIDENȚIA, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.
8. [MDA2] evidența v vz evidenția
9. [MDA2] evidenția [At: LM / P: ~ți-a / V: (nob) ~ța / Pzi: ~iez / E: evidență] 1 vt A scoate în evidență. 2 vt A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute (în muncă) de cineva. 3 vr A se remarca.
10. [CADE] * EVIDENȚIA (-țiez) vb. tr. și refl. A arăta în mod vădit [evidență].
11. [CADE] *EVIDENȚIA (-țiez) vb. tr. și refl. A (se) arăta în mod vădit [evidență].
12. [DLRLC] EVIDENȚIA, evidențiez, vb. I. 1. Refl. A se deosebi, a se distinge. În mișcarea de întreceri s-au evidențiat foarte multe femei, care au dat dovadă de avînt în muncă și de inițiativă creatoare. REZ. HOT. I 64. 2. Tranz. A recunoaște oficial și a cita meritele și succesele obținute în muncă de cineva, pentru a-l recompensa în acest fel și a stimula pe tovarășii săi de lucru. În gardă, își îndeplinise datoria cu atîta tragere de inimă încît l-a evidențiat în scris ofițerul. V. ROM. noiembrie 1953, 131. – Pronunțat: -ți-a.
13. [DLRM] EVIDENȚIA, evidențiez, vb. I. 1. Refl. A se deosebi, a se distinge. 2. Tranz. A recunoaște oficial succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidentă.
14. [DN] EVIDENȚIA vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. [< evidență].
15. [MDN '00] EVIDENȚIA vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. (< evidență + -ia)
16. [Scriban] *evidențiéz v. tr. (d. evident. Cp. cu cadențez, influențez). Barb. răŭ format. Vădesc, scot în evidență. V. conferențiez.
17. [DOOM 3] evidenția (a ~) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. evidențiez (desp. -ți-ez), 3 evidențiază, 1 pl. evidențiem; conj. prez. 1 sg. să evidențiez, 3 să evidențieze; ger. evidențiind (desp. -ți-ind)
18. [DOOM 2] evidenția (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 evidențiază, 1 pl. evidențiem (-ți-em); conj. prez. 3 să evidențieze; ger. evidențiind (-ți-ind)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL