1. [MDA2] evangelic, ~ă smf, a vz evanghelic
2. [CADE] * EVANGELIC, * EVANGHELIC adj. ⛪ 1 Privitor la evanghelie ¶ 2 Conform cu evanghelia: morală ~ă ¶ 3 Privitor la religiunea protestantă: capelă ~ă; ministru ~ [fr.].
3. [CADE] *EVANGELIC, *EVANGHELIC adj. ⛪ 1 Privitor Ia evanghelie ¶ 2 Conform cu evanghelia: morală ~ă ¶ 3 Privitor la religiunea protestantă: capelă ~ă, ministru ~ [fr.].
4. [DLRLC] EVANGELIC, -Ă adj. v. evanghelic.
5. [DLRM] EVANGELIC, -Ă adj. v. evanghelic.
6. [DLRM] EVANGELIC, -Ă, adj. v. evanghelic.
7. [DN] EVANGELIC, -Ă adj. v. evanghelic.
8. [Șăineanu, ed. VI] evangelic a. 1. conform cu evanghelia: morală evangelică; 2. relativ la protestanți: biserică evangelică.
9. [Scriban] *evangélic, -ă adj. (vgr. euaggelikós, lat. evangelicus). Conform evangheliiĭ, din evanghelie: puritaniĭ pretindeaŭ că duc o vĭață evanghelică. Luteran, protestant. Subst. Evangeliciĭ. Adv. În mod evangelic. – Și evanghelic (după ngr.).
10. [DEX '09] EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la Evanghelie, caracteristic pentru Evanghelie; din Evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul luteran. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus.
11. [MDA2] evanghelic, ~ă [At: ASACHI, S. L. II, 87 / V: ~ngel~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr évangelique] 1 a Care aparține evangheliei (1). 2 a Care provine de la evanghelie (1). 3 a Care se referă la evanghelie (1). 4 a Care este specific evangheliei (1). 5 a De evanghelie (1). 6 a (Îs) Parte ~ică Partea stângă a altarului, în biserica creștină. 7 a Care aparține cultului creștin protestant. 8 a Care provine de la cultul creștin protestant. 9 a Care se referă la cultul creștin protestant. 10 a Care este specific cultului creștin protestant. 11-12 a, smf (Care este) adept al cultului creștin protestant.
12. [DEX '98] EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul protestant. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus.
13. [DLRLC] EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -e, adj. 1. Referitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. Rupse plicul și sorbi cu înfrigurare cele șase pagini de scris mărunt în care d-na Herdelea, în stilul ei evanghelic, presărat cu maxime morale... îi spunea toate cîte s-au petrecut prin Amaradia. REBREANU, R. I 31. 2. Care ține de cultul creștin protestant. Catedrală evanghelică. – Variantă: (învechit) evangelic, -ă (NEGRUZZI, S. I 228) adj.[1]
14. [DLRM] EVANGHELIC, -Ă, evanghelici, -e, adj. 1. Privitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul creștin protestant. [Var.: (înv.) evanghelic, -ă adj.] – Fr. évangélique (lat. lit. evangelicus).
15. [DN] EVANGHELIC, -Ă adj. 1. Referitor la evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea s.) Care ține de cultul protestant. [Var. evangelic, -ă adj. / cf. lat. evangelicus, fr. évangélique].
16. [MDN '00] EVANGHELIC, -Ă adj. 1. referitor la evanghelie. 2. (și s.) care ține de cultul protestant. (< fr. évangélique, lat. evangelicus)
17. [IVO-III] evangelic, -că.
18. [DOOM 3] evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. evanghelică, pl. evanghelice
19. [DOOM 2] evanghelic adj. m., pl. evanghelici; f. evanghelică, pl. evanghelice
20. [DE] EVANGHÉLIC, -Ă (fr., lat.) adj. 1. Privitor la evanghelie, conform cu evanghelia; din evanghelie. 2. (Și subst.) Care ține de cultul luteran. ◊ Biserica e. = federație bisericească grupând cele 27 de biserici protestante teritoriale din Germania, fondată în 1945, guvernată de un consiliu, o conferință și un sinod. 3. Alianța e. = mișcare religioasă întemeiată în 1846 în Anglia, reunind persoane și confesiuni creștine care au drept scop atragerea lumii la credința lui Hristos.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL