1. [MDA2] esenian1 [At: BARONZI, I. L. III, 216/31 / S și: (înv) esse~ / P: ~ni-an / Pl: ~ieni / E: fr essénien] 1 sm Membru al unei secte religioase, la vechii evrei, apărută pe la mijlocul sec. II a. C. caracterizată prin comunitatea bunurilor, ascetism, pacifism și practicarea divinației. 2 a Care aparține esenienilor (1). 3 a Referitor la esenieni (1).
2. [MDA2] esenian2, ~ă a [At: GL 1962, nr. 416, 2/3 / P: ~ni-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: Esenin + -ian] 1-2 Care aparține lui Esenin (sau creației lui). 3-4 Referitor la Esenin (sau la creația lui). 5-6 Specific lui Esenin (sau creației lui).
3. [MDN '00] ESENIAN, -Ă adj., s. m. f. (membru) care aparține unei secte religioase, la vechii evrei, care condamna sacrificiile, preamărind comunitatea bunurilor materiale, hrana în comun, ținerea departe de căsătorie etc. (< fr. essénien)
4. [DN] ESENIENI s.m.pl. Membri ai unei secte religioase la vechii evrei, caracterizată prin ascetism, disciplină severă și prin comunitatea bunurilor. [Pron. -ni-eni, sg. esenian. / < fr. esséniens].
5. [Șăineanu, ed. VI] Esenieni m. pl. sectă judaică din primul secol a. Cr., faimoasă prin mortificațiunile și abstinențele sale.
6. [D.Religios] esenian, -ă, eseniani, -e s. m. și f. Membru al unei secte iudaice apărute pe la mijlocul sec. 2 î. Hr., caracterizată prin comunitatea bunurilor și ascetism și cu o oarecare influență asupra creștinismului primar. Scrierile esenienilor, descoperite în peșterile de la Qumran în 1947 (Manuscrisele de la Marea Moartă) se consideră apocrife biblice. – Din fr. ésénian.
7. [DE] ESENIÁN (< fr.) s. m. Membru al unei secte iudaice apărute pe la mijlocul sec. 2 î. Hr. și dăinuind până în sec. 2 d. Hr., caracterizată prin comuniunea bunurilor, ascetism, pacifism și practicarea divinației. Gruparea a fost menționată de Filon din Alexandria, Josephus Flavius și Pliniu cel Bătrân. De la e., care au influențat puternic creștinismul primitiv, au rămas, probabil, Manuscrisele de la Marea Moartă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL