1. [DEX '09] EPONIM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în Antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.
2. [MDA2] eponim, ~ă [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr éponyme] 1 sm Magistrat care, în Antichitate, dădea numele său anului. 2 a Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc.
3. [CADE] *EPONIM adj. și sm. 🏛 1 Titlul primului din cei nouă arhonți ai Atenei, care dădea numele său anului ¶ 2 Divinitate ~ă, aceea care dădea numele său unui oraș [fr.].
4. [CADE] * EPONIM adj. și sm. 1 🏛 Titlul primului din cei nouă arhonți ai Atenei, care dădea numele său anului ¶ 2 Divinitate ~ă, aceea care dădea numele său unui oraș [fr.].
5. [DEX '98] EPONIM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.
6. [DN] EPONIM s.m. Magistrat care, în cetățile Greciei antice și în vechea Romă, dădea numele său anului; (mai ales) primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. // adj. Care dă numele său unui loc, unui oraș etc. [< fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].
7. [MDN '00] EPONIM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos)
8. [Șăineanu, ed. VI] eponim a. și m. acela din arhonții greci care dedea anului numele său.
9. [Scriban] *eponím, -ă adj. (vgr. epónymos, d. epí, pe, și ónoma, nume. V. ano-, pseudó- și sino-nim). Arhont eponim, în vechea Atenă, arhontu care dădea anuluĭ numele luĭ.
10. [DOOM 3] eponim (desp. e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponimi; adj. f. eponimă, pl. eponime
11. [DOOM 2] !eponim (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponimi; adj. f. eponimă, pl. eponime
12. [DTL] EPONIM s. n. (< fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume): nume de loc sau de oraș provenit de la numele unei persoane, ca Miloșești (numele unei comune din județul Ialomița) < Miloș (Obrenovici), craiul sârbilor, + suf. -ești; Caracal < Caracalla (împărat roman); București < Bucur (cioban) + suf. -ești etc. În antichitate, aceste nume se dădeau anilor, după numele primului arhonte al Atenei sau al unuia din cei doi consuli ai Romei.
13. [DFS] eponim (gr. eponymos „care dă numele său”), denumire a unui personaj istoric sau mitologic care dă numele unui oraș; ex.: Alexandru Macedon, Athena sunt eroi eponimi (P).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL