Definiție și ce înseamnă epiforă

1. [DEX '09] EPIFORĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora.

2. [MDA2] epiforă sf [At: CORNEA, E. I, 58/28 / A și: epiforă / Pl: ~re / E: fr épiphore, lat epiphora, ngr ἐπιφορά] 1 Secreție lacrimală exagerată datorată unor cauze patologice. 2 Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte la sfârșitul unor versuri, strofe, fraze etc. Si: epistrofă.

3. [DN] EPIFORĂ s.f. 1. Exagerare de natură patologică a secreției lacrimale. 2. (op. anaforă) Figură de stil constînd în repetarea unui cuvînt sau a unor cuvinte la sfîrșitul unor unități sintactice sau metrice; epistrofă. [< fr. épiphora, cf. gr. epiphora].

4. [MDN '00] EPIFORĂ s. f. 1. exagerare patologică a secreției lacrimale. 2. procedeu stilistic constând în repetarea unui cuvânt ori grup de cuvinte la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; epistrofă. (< fr. épiphora, gr. epiphora)

5. [Scriban] *epíforă f., pl. e (lat. epiphora, d. vgr. epiphorá. V. anaforă). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la sfîrșitu maĭ multor propozițiunĭ consecutive. V. retorică.

6. [DOOM 3] epiforă s. f., g.-d. art. epiforei; pl. epifore

7. [DOOM 2] epiforă s. f., g.-d. art. epiforei; pl. epifore

8. [DFS] epiforă (gr. epiphora din epi „la sfârșit” și phorá „transportare”), figură care constă în repetarea unui cuvânt (grup de cuvinte) la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; este inversul anaforei (R): „«- Măi Costache, zău, tu n-o să-mbătrânești niciodată, îi răspunse prietenul său.» «- Și de ce-aș îmbătrâni, omule? Casă am, bani am, sănătos sunt, nevastă căzută din cer am, de ce-aș îmbătrâni?»” (Emil Gârleanu) Sin. epistrofă.

9. [MDTL] EPIFORĂ (< lat. gr. epiphora, transportare, adaos) Repetare a unui cuvînt sau grup de cuvinte la sfîrșitul unor unități sintactice sau metrice. Ex. Cui dedit? Per quem dedit? Quantum dedit? (Cui a dat? Prin cine a dat? Cît a dat? (CICERO, Pro Roscio) Ca figură de stil, epifora apare destul de rar, atît în poezia populară, cît și în cea cultă. Ex. Nici puțin că nu mergea, Pînă-n codri verzi intra, Dacă-n codri verzi intra, Florile că-i îmbăta... (Ghiță Cătănuță, poezie populară) Da paharul turcului Tot în mîna Marcului Și paharul Marcului Tot în mîna turcului. (Marcul Viteazul, poezie populară)

10. [DFS] epiforă sinonimică, sin. disjuncție.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINOLENT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro