1. [DEX '09] EMBLEMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine (însoțită de o deviză) care poartă în mod convențional un anumit înțeles, care simbolizează o anumită idee. ♦ Simbol; figură alegorică. – Din fr. emblème, lat. emblema.
2. [MDA2] emblemă sf [At: HELIADE, D. C. 135/28 / V: ~em sm / A și: (nob) emblemă / Pl: ~me / E: fr emblème, lat emblema, -atis, ngr εμβλημα] 1 Obiect reprezentând o figură care poartă în mod convențional un anumit înțeles și care este însoțită uneori de o deviză Si: semn. 2 Figură destinată să reprezinte un personaj, o țară, o meserie etc. Cf stemă. 3 (Înv) Figură retorică asemănătoare simbolului. 4 Atribut. 5 Blazon. 6 (Fig) Prestigiu. 7 Insignă. 8 (Spc) Marcă. 9 Simbol considerat, prin tradiție, reprezentativ pentru o noțiune abstractă Si: imagine. 10 (Îdt) Ornament încrustat pe vase din metal prețios. 11 Tablou central al unui mozaic.
3. [CADE] * EMBLEMĂ (pl. -me) sf. 1 Figură simbolică însoțită adesea de o legendă în formă de sentență ¶ 2 Insigne: emblemele regalității ¶ 3 Simbol: cocoșul e emblema veghierii; Ⓕ: cît pentru pedantism, e o ~ a dobitociei (NEGR.) [fr.].
4. [CADE] *EMBLEMĂ (pl. -me) sf. 1 Figură simbolică, însoțită adesea de o legendă în formă de sentență ¶ 2 Insigne: emblemele regalității ¶ 3 Simbol: cocoșul e emblema veghierii; Fig.: cît pentru pedantism, e o ~ a dobitociei NEGR. [fr.].
5. [DEX '98] EMBLEMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine care poartă în mod convențional un anumit înțeles, care simbolizează o anumită idee. ♦ Simbol; figură alegorică. – Din fr. emblème, lat. emblema.
6. [DLRLC] EMBLEMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine care poartă în mod convențional un anumit înțeles, o anumită idee; figură simbolică. V. insignă. Deodată, din rîndul gardului sovietic și deasupra liniei ferate, se înalță un arc uriaș. În mijlocul lui stă o stea mare roșie cu emblema comunistă: secera și ciocanul. SAHIA, U.R.S.S. 8. Jean Goujon... a creat... o splendidă emblemă a vînătoriei. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. Simbol. Albul este emblema nevinovăției.
7. [DLRM] EMBLEMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine care poartă în mod convențional un anumit înțeles. – Fr. emblème (lat. lit. emblema).
8. [DN] EMBLEMĂ s.f. Obiect, imagine care simbolizează o anumită idee; figură simbolică. ♦ Simbol; figură alegorică. [Var. emblem s.n. / < fr. emblème, it. emblema, cf. gr. emblema – ceea ce este inserat undeva].
9. [MDN '00] EMBLEMĂ s. f. 1. (ant.) compoziție decorativă cu sens simbolic, centrată pe un semn geometric sau zoomorf și având implicații mitologice. ◊ mozaic încastrat în pereții sălilor romane. 2. obiect, semn grafic, imagine care simbolizează o anumită idee. ◊ figură alegorică; simbol. (< fr. emblème, lat., gr. emblema)
10. [Șăineanu, ed. VI] emblemă f. figură simbolică (creată de imaginațiunea artiștilor): cocoșul e emblema vegherii.
11. [Scriban] *emblémă f., pl. e (vgr. ém-blema, ceĭa ce se pune în ăuntru, ornament de geme. V. pro-blemă). Figură simbolică, simbol: cocoșu e emblema vegheriĭ. Atribut, insignă: sceptru e emblema suveranitățiĭ.
12. [MDA2] emblem sn vz emblemă
13. [DN] EMBLEM s.n. v. emblemă.
14. [DOOM 3] emblemă s. f., g.-d. art. emblemei; pl. embleme
15. [DOOM 2] emblemă s. f., g.-d. art. emblemei; pl. embleme
16. [Argou] emblemă, embleme s. f. (deț.) numărul sub care este înregistrat un deținut în penitenciar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL