1. [DEX '09] DĂRÂMAT, -Ă, dărâmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat; ruinat; fig. nimicit, distrus. 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte. [Var.: (reg.) dărmat, -ă adj.] – V. dărâma.
2. [MDA2] dărâmat1 sn [At: MDA ms / V: ~rm~ / Pl: ~uri / E: dărâma] 1-6 Dărâmare (1-6)
3. [MDA2] dărâmat2, ~ă a [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dărâma] 1 Doborât2. 2 (Fig) Distrus2. 3 Prăbușit2. 4 Ruinat2. 5 (D. clădiri) Demolat2. 6 (D. copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte.
4. [DEX '09] DĂRÂMA, dărâm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărma vb. I] – Lat. *deramare.
5. [DEX '09] DĂRMA vb. I v. dărâma.
6. [DEX '09] DĂRMAT, -Ă adj. v. dărâmat.
7. [MDA2] dărâma [At: DA ms / V: (reg) ~rma / Pzi: ~dărâm / E: lat deramare] 1 vt A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Fig) A distruge. 3 vr A se prăbuși. 4 vr A se ruina. 5 vt A demola o clădire (veche). 6 vt (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. 7 vt (Reg) A cosi iarbă, cereale etc.
8. [MDA2] dărma v vz dărâma
9. [MDA2] dărmat2, ~ă a vz dărâmat
10. [MDA2] dărmat1 sn vz dărâmat
11. [MDA2] derănat, ~ă a vz dărâmat
12. [MDA2] derma1 v vz dărâma
13. [CADE] DĂRĂMA, DĂRÎMA (-ăm, -îm, Mold. dărm) vb. tr. 1 † Olten. Băn. A tăia crengi sau frunze dintr’un copac: de va dărăma neștine în pădure tăind ramurile din copaci (PRV.-MB.) ¶ 2 A da jos, a doborî la pămînt (un copac, un zid, o clădire, etc.): ~ o casa; izbind cu picioarele în sobă, o și darmă la pămînt (CRG.) ¶ 3 Ⓕ A răpune, a prăpădi [lat. de-ramare].
14. [CADE] DĂRÎMA 👉 DĂRĂMA.
15. [DLRLC] DĂRÎMA, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I.
16. [DLRLC] DĂRÎMAT, -Ă, dărîmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat, distrus, nimicit, ruinat. Trecătorul se rătăcea... printre garduri de nuiele, zăplazuri dărîmate, ziduri risipite. SADOVEANU, Z. C. 79. Rădăcini rămase în malurile dărîmate ca niște gheare de dihanie. GALACTION, O. I 107. Pe zidul dărîmat... crește în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II 580. Vede casa-i părintească și cu strașinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărîmate. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. (Adverbial) Mai bine vînd pămîntul, vorbește dărîmat tata. STANCU, D. 99. ♦ (Despre construcții) Desfăcut cu îngrijire pentru a folosi din nou materialul. 2. (Despre copaci) Din care s-au tăiat, s-au rupt ramuri, frunze etc. – Variantă: (regional) dărmat, -ă adj.
17. [DLRLC] DĂRMA vb. I. v. dărîma.
18. [DLRLC] DĂRMAT, -Ă adj. v. dărîmat.
19. [Șăineanu, ed. VI] dărâmà v. 1. a da jos, a face să cază bucată cu bucată: a dărâma o casă; 2. fig. a strica, a ruina: a dărâmat pe mulți oameni. [Lat. *DERAMARE (din RAMUS, cracă), a da jos ramurile unui arbore: termen horticol generalizat în limbă (cf. dărâmătură, care a conservat în parte sensul primitiv)].
20. [Șăineanu, ed. VI] dărmà v. (poetic) a dărâma: se darmă munți, cetatea se darmă AL.
21. [Scriban] darm, a dărmá V. dărîm.
22. [Scriban] dărîm și dărám, a -îmá și (ob.) -ămá v. tr. (lat. *de-rámo, -áre, a da jos ramurile, d. râmus, ramură. Formele cu acc. pe tulpină aŭ a orĭ î, iar cele-lalte ă, rar î. Cp. cu fărîm). Daŭ jos ramurile: am cules nucile fără să dărîm nucu. Dobor, daŭ jos distrugînd (vorbind de zidurĭ și de alte construcțiuni): a dărăma casa, zidu, podu. Dobor, răpun, trîntesc: sacu mă dărăma de greu ce e. Fig. Înving pin uneltirĭ: a dărăma un adversar politic. – Rar și lit. darm, a dărma (nord), ca sfarm.
23. [DOOM 3] dărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 dărâmă; conj. prez. 1 sg. să dărâm, 3 să dărâme
24. [DOOM 2] dărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 dărâmă, 1 pl. dărâmăm; conj. prez. 3 să dărâme
25. [MDO] dărîma (ind. prez. 1 sg. dărîm, 1 pl. dărîmăm)
26. [IVO-III] dărâm, dărâmat prt.
27. [DER] dărîma (dărîm, dărîmat), vb. – 1. A rupe crengile de pe un trunchi. – 2. A doborî, a face să cadă jos fructele din pom spre a fi culese. – 3. A dărîma, a doborî la pămînt. – 4. A distruge, a nărui, a demola (o construcție). – 5. A doborî, a copleși. – 6. (Refl., Arg.) A se sfîrși. – Var. dărăma, dărma. Mr. dirimare „a distruge”. Lat. *dēramāre, de la ramus „ramură” (Cihac, I, 226; Miklosich, Vokal., I, 27; Densusianu, Filologie, 449; Tiktin; REW 2578; Philippide, II, 639; Candrea; Scriban; Graur, BL, V, 95; Giuglea, LL, I, 158; Cortés 127), după cum o dovedesc primele două sensuri, care apar din sec. XVII, astăzi înv.; cf. alb. dërmoń „a distruge”, it. diramare, sp. derramar; cf. și mr. drămă „ramură” (Meyer, Alb. St., IV, 66). Rezultatul mr. dirimare, care pare clar, nu i-a convins pe unii cercetători: Meyer 55 propunea un lat. *derumare, și Pușcariu, Conv. lit., XXXVII, 41 și ZRPh., XXVII, 738 (cf. Pușcariu 485 și REW 2584; Densusianu, Rom., XXXIII, 277), lat. *dērῑmāre. Alternanța dăr(i)ma ca sfă(i)ma. – Der. dărîmătură, s. f. (năruire; ruină; resturi de la dărîmare; bătrîn ramolit, boșorog).
28. [Argou] dărâmă Oaia s. pr. (glum.) cartierul bucureștean Dămăroaia.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL