1. [DEX '09] DUCE2, duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.
2. [MDA2] duce1 sm [At: (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 113/17 / V: (înv) duc, dux / Pl: duci / E: fr duc, lat dux, -cis] 1 (Înv) Conducător (1) al unui stat. 2 Comandant de oști. 3 (Prc) Conducător (1) spiritual al unui grup de oameni. 4 Titlu purtat de conducătorul (1) unui stat. 5 Persoană care are titlul de duce (1). 6 Titlu nobiliar înalt, superior marchizului și inferior prințului. 7 Persoană care poartă titlul de duce (6). 8 (Pgn) Mare senior feudal. 9 Conducător militar la triburile germanice. 10 Titlul unui duce (9).
3. [MDA2] duce2 sm [At: (a. 1786). IORGA, S. D. XIII, 126 / Pl: ~ / E: nct] (Îvr) Ducat (1).
4. [DLRLC] DUCE1, duci, s. m. 1. (În feudalism și în țările capitaliste cu regim monarhic) Titlu purtat de unii conducători de state. Ducele de Luxemburg. ♦ Titlu nobiliar înalt. Ioan sau Iancu s-a dedicat și el carierei de ostaș și îl găsim mai întîi în armata de mercenari a ducelui de Milano. IST. R.P.R. 118. 2. (Învechit) Comandant de oaste.
5. [DN] DUCE s.m. 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpînea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană avînd acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc].
6. [MDN '00] DUCE s. m. 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. ◊ titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis)
7. [Șăineanu, ed. VI] duce m. 1. comandant, voievod: luând toate măsurile ca un duce prevăzător BĂLC.; 2. cel mai înalt titlu de nobleță, după cel de principe; 3. suveranul unui ducat.
8. [Scriban] * dúce m. (lat. dux, ducis. V. doge). Comandant, general (rar). Suveranu unuĭ ducat. Titlu de nobleță după „principe”. V. voĭevod.
9. [MDA2] duc1 sm vz duce1
10. [MDA2] dux sm vz duce1
11. [CADE] † DUCĂ2 (pl.-ci) sm. 🛡 = DUCE1 [ngr. δοϋκας].
12. [CADE] * DUCĂTOR adj. verb. DUCE2 și sm. Care duce.
13. [CADE] DUCE¹ sm. 🛡 Titlu de înaltă nobleță în Franța, Italia, Spania, etc. superior marchizului și inferior prințului ¶ 2 Titlul unor principi suverani cari stăpîneau un ducat ¶ 3 Comandant suprem: luînd toate măsurile... ca un ~ prevăzător (BĂLC.) ¶ 4 MARE-DUCE, a) titlu de înaltă nobleță pe care-l purtau membrii familiei imperiale în vechea Rusie; b) numele unor suverani din Apus cari stăpîneau un mare-ducat [it.].
14. [Șăineanu, ed. VI] Alba (Duce d’) m. general spaniol sub Carol Quintu și Filip II, faimos prin cruzimile sale ca guvernator al Țărilor-de-Jos (1508-1582).
15. [Șăineanu, ed. VI] Marlborough (Duce de) m. celebru general englez, învinse pe Francezi în diferite rânduri; muri disgrațiat (1650-1722).
16. [Șăineanu, ed. VI] Saint-Simon m. 1. (Duce de), celebru scriitor francez, autor de Memorii importante despre domniile lui Ludovic XIV și Ludovic XV (1675-1755); 2. (Conte de), economist francez care pretinse a reorganiza familia, și societatea pe baze, noui prin știință și industrie; sistema-i socialistă poartă numele de saint-simonism (rezumat în formula: «fiecăruia după capacitatea sa, fiecării capacități după operele sale»), iar discipolii săi (printre cari Auguste Comte) ne acela de saint-simoniști (1760-1825).
17. [DOOM 3] duce3 s. m., pl. duci
18. [DOOM 2] duce2 s. m., pl. duci
19. [DER] duce (duci), s. m. – Titlu nobiliar. – Var. (înv.) ducă. It. duca (sec. XVII), în parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. Forma actuală a fost readaptată lat. dux, -cem. – Der. ducal, adj. (care aparține ducelui); ducat, s. m. (ducat, monedă); ducat, s. n. (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, s. f. (soția unui duce); archiduce, s. m. (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, s. m. (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.
20. [DTM] dux (cuv. lat., „conducător”) v. subiect.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL