1. [DEX '09] DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.
2. [MDA2] durui v vz durăi
3. [CADE] DURUI (-uiu) vb. intr. 1 = DURĂI 1: de vale, în drumul împărătesc, duruiau căruțele (GRIG.) ¶ 2 A răsuna (de lovituri dese): sala duruia de tropote (GRL.).
4. [DLRLC] DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un vehicul sau o mașină cu roți, despre roțile lor etc.) A face zgomot mare în mers; a hurui. Căruța duruie pînă la noi acasă. STANCU, D. 181. Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, Î. II 75. Duruie surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. id. C. V. 49. ♦ Fig. A vorbi repede, fără întrerupere și cu glasul ridicat. Uneori două cumetre se certau și glasurile lor mînioase duruiau fără întrerupere un răstimp. SADOVEANU, O. IV 28. ♦ (Rar) A lucra la o mașină care huruie. Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II 128. ♦ A lovi în ceva producînd zgomote scurte și repetate; a bate darabana. Măzărichea duruia pe măntăi ca-n tablă, ciocănea înfundat în căciuli, ciupea din obraji. V. ROM. noiembrie 1953, 155. 2. Tranz. (Rar) A da (pe cineva) de-a dura. (Fig.) Au fost și aci stăpîni... dar revoluția poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108.
5. [Șăineanu, ed. VI] duruì v. a trece făcând sgomot: trăsura durue. [Onomatopee].
6. [Scriban] dúruĭ, a -í v. intr. (d. dur-dur, huĭetu roatelor pe teren zgrunțuros. V. dură). Huruĭ, produc huĭetu dur-dur (ca trăsurile pe drum ș.a.): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță cu clonțu-ĭ negru (Sadov., VR. 1930, 9-10, 194). – Și durăĭ.
7. [DEX '09] DURĂI, pers. 3 durăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura1 + suf. -ăi.
8. [MDA2] durăi [At: LB / V: ~rui / Pzi: ~esc / E: dura1 + -ăi] (Pop) 1-2 vtr A (se) da peste cap (cu zgomot) Si: a (se) rostogoli. 3 vi (D. un car, o mașină etc.) A face zgomot mare Si: a durduca, ci hurduca, a hurui. 4 vt (D. om) A lucra la o mașină care huruie. 5 vi (D. o apă curgătoare) A curge cu zgomot Si: a vui. 6 vi (D. arme de foc; d. omul care le folosește) A produce pocnete puternice și dese. 7 vi (D. porumbel) A gânguri. 8 vu (Ban) A tuna.
9. [CADE] DURĂI (-răiu) vb. intr. 1 A hurui, a face sgomot ca acela produs de roțile unui car, sau de un obiect care se rostogolește: se aud tulumbele durăind de dinaintea ferestrelor (GN.) ¶ 2 Băn. 🌦 A tuna [comp. dura1].
10. [DLRM] DURĂI, durăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A hurui. 2. Tranz. și refl. A (se) da peste cap, de-a dura, a (se) rostogoli. – Din dura1.
11. [Șăineanu, ed. VI] durăì v. Mold. V. duruì.
12. [Scriban] dúrăĭ, -ít V. duruĭ.
13. [DOOM 3] durui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. durui, 3 duruie, imperf. 1 duruiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să durui, 3 să duruie
14. [DOOM 2] durui (a ~) vb., ind. prez. 3 duruie, imperf. 3 sg. duruia; conj. prez. 3 să duruie
15. [DOOM 2] durăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 durăie, imperf. 3 sg. durăia; conj. prez. 3 să durăie
16. [DRAM 2021] duruí, duruiesc, v.t. A rostogoli: „Apoi, fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi, 1925: 321). – Din dura; cf. durăi (MDA).
17. [DRAM 2015] durui, duruiesc, vb. tranz. – A rostogoli: „Apoi, fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi, 1925: 321). – Din dura; cf. durăi (MDA).
18. [DRAM] durui, duruiesc, vb. tranz. – A rostogoli: „Apoi fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi 1925: 321). – Din dura; cf. durăi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL