1. [DEX '09] DURDUI, pers. 3 durduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.
2. [MDA2] durdui1 [At: EMINESCU, P. 242 / Pzi: ~esc, durdui / E: cf dudui] 1 vu A tuna. 2 vi A hurui. 3 vtf A zgudui.
3. [MDA2] durdui2 sn [At: CHEST. IV, 90/176 b / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Mică ridicătură de pământ.
4. [CADE] DURDUI (-uiu) vb. intr. Mold. Trans. 1 = DUDUI II.: avea cal bun și durduia pămîntul subt el (S.-ALD.); de va ~ înainte de Sîn-Georgiu, vor umbla vremi tari peste vară (GRM.) ¶ 2 A durăi: trăsura noastră se auzea durduind în fundul pietrișului pîraielor (ALECS.).
5. [DLRLC] DURDUI, pers. 3 durduie, vb. IV. Intranz. A dudui. Mîndrea avea cal bun și durduia pămîntul subt el. SANDU-ALDEA, U. P. 96. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. Trăsura noastră se auzea durduind... pe petrișul pîraielor. ALECSANDRI, C. 33. ♦ Tranz. A face să duduie, a zgudui, a cutremura. Tunurile bubuiau unul după altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind ferecăturile cupolei, cutremurînd văzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137.
6. [Șăineanu, ed. VI] durduì v. V. duruì: durduind sosiau călări EM.
7. [Scriban] dúrduĭ, a -í v. intr. (imitativ d. dur-dur, huĭetu pașilor greĭ și îndesațĭ. V. dîrdîĭ și duduĭ). Tropoĭesc îndesat, vorbind de o mulțime care vine, de o mașină care duduĭe ș.a.: mașina, pămîntu durduĭe.
8. [DOOM 3] durdui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 durduie, imperf. 3 pl. durduiau; conj. prez. 3 să durduie
9. [DOOM 2] durdui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 durduie, imperf. 3 sg. durduia; conj. prez. 3 să durduie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL