1. [DEX '09] DUR2 interj. v. dura1.
2. [DEX '09] DURA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârte repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.
3. [MDA2] dur3 i vz dura1
4. [MDA2] dur2 i [At: DIONISIE, C. 197 / E: tc dur!] (Tcî; Mun) 1 Cuvânt prin care se atrage atenția cuiva pentru a se opri Si: Stai!. 2 Cuvânt prin care se atrage atenția cuiva asupra unui lucru.
5. [MDA2] dura1 i [At: ALECSANDRI, P. III, 238 / V: dur / E: fo cf dură, durăi] 1 Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârte repede. 2 (Spc) Cuvânt care imită zgomotul produs de o căruță care înaintează repede. 3 (Rep, înainte de precizări locale) Când... când Cf dâr. 4 (Îe) ~ în car (sau în căruță, încoace, încolo, în sus, în jos, la deal, la vale) Exprimă o mișcare continuă. 5 (Îae) Exprimă un schimb de vorbe prelungit, o chibzuire îndelungată. 6 (Îlav) De-a ~ De-a rostogolul.
6. [CADE] DUR2! interj. Întrebuințată în expresiunile ~ în sus, ~ în jos sau ~ la deal, ~ la vale sau ~ încoace, ~ încolo, spre a arăta o mișcare continuă încoace și încolo, un schimb de vorbe în care unul spune una, altul alta: a intrat la tocmeală cu un jidan, și, ~ în jos, ~ în jos, a căpătat... o pălărie de paie (VLAH.); în sfîrșit ~ la deal, ~ la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra (CRG.); se întrebuințează și formele dura la deal, dura la vale sau dura-vura, durai-vurai: în sfîrșit, durai-vurai, sara vine și... Harap-Alb se pune de strajă chiar la ușa ei (CRG.).
7. [CADE] DURA-VURA 👉 DUR2.
8. [CADE] DURA1! interj. 1 👉 DUR2! ¶ 2 Imită sgomotul unui obiect ce se rostogolește: ~! ~! cu căruța, Pîn’ la lelea Mărința (MAR.) ¶ 3 De-a ~, de-a rostogolul, rostogolindu-se; îi cade un urs mare din sîn și de-a ~ prin clasă (CRG.); pietrele care fugeau sub picioarele lor... se duceau de-a... ~ în fundul prăpastiilor (ALECS.) [onom.].
9. [CADE] DURAI-VURAI 👉 DUR2.
10. [DEX '98] DURA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârtește repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.
11. [DLRLC] DUR1 interj. v. dura1.
12. [DLRLC] DURA1 interj. (Uneori cu r repetat) Onomatopee care redă zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învîrtește repede. Împodobesc frumos o căruță, neunsă de cînd lumea... și așa fără veste, numai ce auzi, dura! la ușa tinzii. SEVASTOS, N. 317. ◊ Loc. adv. (De obicei în legătură cu verbe de mișcare) De-a dura = de-a rostogolul, de-a berbeleacul, rostogolindu-se. O caisă pică din caisul care năvălise în cerdac și veni de-a dura, prin tindă, pînă în dreptul lui Popa Tonea. GALACTION, O. I 190. Gros, bătrîn și îndesat cum era, ai fi zis că mai degrabă se dă de-a dura decît că aleargă. HOGAȘ, DR. II 87. Nu știu cum îi cade un urs mare [de mămăligă] din sîn și de-a dura prin clasă. CREANGĂ, A. 77. Și capul îi retezea, Capul de-a dura sărea, Sîngele bolborosea. ALECSANDRI, P. P. 89. ◊ Expr. (În forma dur) Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe continuu, o ezitare, o chibzuire îndelungată. Ce să facă, ce să dreagă, dur în jos și dur în sus... Hotărî să vîndă totul. CONTEMPORANUL, VIII 255. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. – Variantă: (în expr.) dur interj.
13. [Șăineanu, ed. VI] dur! int. exprimă sgomotul rostogolirii: dur la deal, dur la vale! CR. [Onomatopee].
14. [Șăineanu, ed. VI] dura! int. V. dur! de-a dura, a) rostogolindu-se: capul de-a dura săria POP.; b) numele unei hore muntenești.
15. [Scriban] dur-dur interj. care arată huĭetu rostogoliriĭ saŭ zbuciumuluĭ: dur la deal, dur la vale. V. dura-dura.
16. [DOOM 3] dur2 interj.
17. [DOOM 3] dura3 interj.
18. [DOOM 2] dura1 interj.
19. [DER] dur interj. – Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creație expresivă. – Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dură, s. f. (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duriță, s. f. (rotiță, stea la pinteni); durigă, s. f. (roată, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face să se rostogolească); durilă, s. f. (Olt., mîner de vîrtelniță); durui (var. durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (var. durăit, duruit), s. n. (Mold., larmă, harababură); durăitură, s. f. (harababură); duruitoare (var. durăitoare), s. f. (morișcă; cascadă); durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu durdă; durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s. m. pl. (Mold., picioare), pare o încrucișare a lui durigă cu tîrlici (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL