1. [MDA2] duhovnici [At: VALIAN, V. / Pzi: ~icesc / E: duhovnic] (Bis) 1 vt (D. duhovnici) A primi spovedania unui credincios. 2 vr A se spovedi.
2. [CADE] DUHOVNICI (-icesc) I. ⛪ vb. tr. A lua spovedania, a spovedi: Vrînd să-și scape gîndul, în sfîrșit se duse La un popă-anume să-l duhovnicească (SPER.). II. vb. refl. A se spovedi: prietena nu se mai duhovnicește la Căldărușani (CAR.) [duhovnic].
3. [DLRM] DUHOVNICI, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.
4. [Șăineanu, ed. VI] duhovnicì v. a se spovedi: prietena nu se mai duhovnicește la Căldurășani CAR.
5. [DEX '09] DUHOVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.
6. [MDA2] duhomnic sm vz duhovnic
7. [MDA2] duhopnic sm vz duhovnic
8. [MDA2] duhovnec sm vz duhovnic
9. [MDA2] duhovnic sm [At: CORESI, EV. 306/10 / V: (înv) dehoan~, ~homn~, ~nec / Pl: ~ici / E: vsl дооуховьникь] 1 (Bis) Preot care spovedește pe credincioși Si: (liv) confesor. 2 (Fig) Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime.[1]
10. [CADE] DUHOVNIC sm. ⛪ 1 ‡ Cleric ¶ 2 Preotul căruia i se spovedește cineva: ~ul de va spune păcatele celora ce i se ispovedesc, acela să aibă canon (PRV.-MB.): ~ul spovăduiește și pe cel bun și pe cel rău (ZNN.).
11. [DEX '98] DUHOVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.
12. [DLRLC] DUHOVNIC, duhovnici, s. m. (În religia creștină) Preot care spovedește pe credincioși. Starețul, milostivindu-se, i-a dat duhovnic. SADOVEANU, Z. C. 236. Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? NEGRUZZI, S. I 156.
13. [Șăineanu, ed. VI] duhovnic m. părinte sufletesc, preot căruia se mărturisește [!] păcatele. [Slav. DUHOVNĬKŬ].
14. [Scriban] duhóvnic m. (vsl. duhovĭnikŭ). Confesor, preut căruĭa-ĭ mărturiseștĭ păcatele.
15. [DOOM 3] duhovnic s. m., pl. duhovnici
16. [DOOM 2] duhovnic s. m., pl. duhovnici
17. [DER] duhovnic (duhovnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL