1. [DEX '09] DUDĂU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.
2. [MDA2] dudău sn [At: DOSOFTEI, V. S. ap. TDRG / V: ~dac, ~dăi, ~deu sn, ~daie, ~dauă sf / Pl: ~daie, ~dăie, ~deie, ~ri / E: ns cf mg dudva] 1 (Bot; pop) Cucută (Conium maculatum). 2 (Bot; pop) Cicoare (Cichorium intybus). 3 (Bot; pop) Cânepă (Cannabis sativa). 4 (Bot; pop; csc) Bălării. 5 (Pop; îe) Cât hăul și ~ul Niciodată. 6 (Reg) Loc viran pe care cresc buruieni. 7 (Reg; îf dudăi) Putină fără fund pe care se întinde o piele pentru confecționarea buhaiului sau a tobei. 8 (Orn; reg) Cufundar (Gavia).
3. [CADE] ❍ DUDĂU (pl. -dae) sn. Mold. Bucov. Trans. 🌿 Bălării, buruieni mari: curtea maicii lui Petrea Piperiul... abia se zărea din ~ și mărăcini (SB.); dudaele și pîrloagele crescuseră mai înalte decît pomușoara și piersicii (D.-ZAMF.) [ung. dudva].
4. [DLRLC] DUDĂU, dudaie, s. n. (Bot.) Cucută; (cu sens colectiv) buruieni, bălării. Lîngă dudău des, noaptea li se părea mai caldă. SADOVEANU, M. C. 101. Dacă eu din lene ogoru-mi voi lăsa Făr-a-l lucra cum trebui, va răsări dudău. NEGRUZZI, S. II 260. Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. – Pl. și: dudăuri (POPA, V. 75), (s. m.) dudăi (BUJOR, S. 23).
5. [Șăineanu, ed. VI] dudău n. Mold. iarbă mare, bălărie: prin dudaie se’nfundă POP. [Ung. DUDVA].
6. [Scriban] dúdăŭ n. pl. ăĭe (d. dudă 2, ca și ung. dudva, dudăŭ, și rut. dúdva, cucută). Mold. Bălăriĭ, loc acoperit de buruĭene marĭ.
7. [MDA2] dudac sn vz dudău
8. [MDA2] dudae sf vz dudău
9. [MDA2] dudauă sf vz dudău
10. [MDA2] dudăi1 sm vz dudău
11. [MDA2] dudeu sn vz dudău
12. [CADE] DUDĂUAȘ (pl. -așe) sn. Mold. Bucov. Trans. 🌿 dim. DUDĂU: Foaie verde ~, Ce mai face Codănaș? (VOR.).
13. [Scriban] dúdăĭ V. duduĭ.
14. [Scriban] dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.
15. [DOOM 3] dudău (pop.) s. n., art. dudăul; pl. dudaie
16. [DOOM 2] dudău (pop.) s. n., art. dudăul; pl. dudaie
17. [DRAM 2021] dudắu, dudaie, s.n. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui; cucută (Conium maculatum). ■ (med. pop.) Rădăcinile de dudău se fierb cu rădăcinile de nalbă contra durerilor de picioare, iar frunzele contra umflăturii. – Cf. magh. dudva „buruiană, bălărie” (Scriban, DEX, MDA).
18. [DRAM 2015] dudău, dudaie, s.n. – (bot.) Cucută (Conium maculatum). Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui, întrebuințată ca medicament. – Cf. magh. dudva „buruiană, bălărie” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
19. [DRAM] dudău, s.n. – (bot.) Cucută (Conium maculatum). Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui, întrebuințată ca medicament. – Cf. magh. dudva (MDA).
20. [DRAM 2015] dudăi, vb. tranz. – 1. (reg.; înv.) A fugări, a alerga: „Merge-i tu, li-i dudăi, / Până-n fundu’ grădinii” (Bârlea, 1924, II: 200). 2. A șuiera, a bate cu putere: „Când vântuțu-a dudăi” (Șieu, 1925). – Formă onomatopeică, cf. dudui (MDA).
21. [DRAM] dudăi, vb. tranz. – 1. A fugări, a alerga: „Merge-i tu, li-i dudăi, / Până-n fundu’ grădinii” (Bârlea 1924 II: 200). 2. A șuiera, a bate cu putere, cu intensitate: „Când vântuțu-a dudăi” (Șieu, 1925). – Formă onomatopeică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL