1. [DEX '09] DUDUI, dudui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
2. [MDA2] dudui [At: ANON. CAR. / V: ~dăi / Pzi: dudui / E: fo] 1 vi (D. pământ, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate. 2-3 vi (Reg; îe) A veni (sau a umbla) ~ind A veni (sau a umbla) înfuriat. 4 vi (Îae) A fi în toane rele. 5 vi (D. motoare, mașini etc.; pex d. ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. 6 vi (D. foc) A arde puternic și cu zgomot. 7 vi (D. surse de zgomote și fenomene ale naturii) A tuna. 8 vi A răsuna. 9 vt (Îrg) A îmboldi. 10 vt A alunga. 11 vt (Reg) A lua repede pe cineva. 12 vt A speria.
3. [CADE] DUDUI (-duiu) I. vb. tr. 1 A îmboldi: un măgar care pleacă fuga, duduit cu bățul dinapoi de cornacul său (NEGR.) ¶ 2 Trans. Olten. A alunga, a izgoni. a pune pe fugă: tatăs-o îi dudui, adecă-i făcu pierduți prin pădure (RET.); lua pe slugi la zor, le păcălea și le duduia (R.-COD.). II. vb. intr. ‼ vb. refl. 1 A bubui, a vui: mai bău un păhar de vin și iar auzi duduind ceva pe horn (RET.); apa duduie ca vîntul (D.-ZAMF.); duduia focul în cuptor (DLVR.) ¶ 2 A se sgudui: începe să joace de duduia pământul (R.-COD.); începe a toca în stative de pîrîie păreții casei și duduie fereștrile (CRG.); cum or pune în cuptor un lemn mai mult, să duduie toată corabia (C.-RAD.) [onom.].
4. [DEX '98] DUDUI, dudui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
5. [DLRLC] DUDUI, dudui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc) A arde (în sobă) cu zgomot. Cînd suna vîntul țiuind în cercevele și focul duduia în soba înaltă. SADOVEANU, N. P. 209. În bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei amîndoi. REBREANU, R. II 114. În sobă focul prinse a dudui vesel. DUNĂREANU, CH. 111. ♦ (Despre pămînt, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura, a se zgudui, a bubui (din cauza loviturilor repetate). De ce duduie pămîntul? Vin tractoarele. CAMILAR, TEM. 49. Joacă toți cu voie bună, Duduie sub ei pămîntul! IOSIF, V. 49. Venea, nene, ursul de duduia pădurea. ISPIRESCU, L. 329. Începe a toca în stative, de pîrie păreții casei și duduie fereștile. CREANGĂ, A. 38. ♦ (Despre motoare sau mașini în funcțiune, p. ext. despre ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. Mihai învîrti manivela și motorul porni duduind. MIHALE, O. 189. Luna plutește peste clădiri, peste uzina ce vuiește și duduie. CĂLUGĂRU, O. P. 481. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. I 13. 2. Tranz. (Regional) A goni, a alunga. Din două una, ori merg eu, ori duduie-i pe ei! RETEGANUL, P. I 43.
6. [Șăineanu, ed. VI] duduì v. 1. a răsuna cu sgomot: umbla de duduia casa; 2. a văjăi (de vânt), a clocoti (de cascade). [Onomatopee].
7. [Scriban] dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.
8. [DEX '09] DUDUIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.
9. [MDA2] dudăi2 v vz dudui
10. [MDA2] duduie sf [At: CARAGIALE, O. II, 120 / Pl: dudui / E: ns cf tc dudu] 1 Domnișoară. 2 Femeie tânără de la oraș.
11. [CADE] DUDĂI (-ăesc, -ăiu) I. vb. tr. Olten. Trans. Maram. A fugări, a lua la goană, a alunga (FR.-CDR.) (BRL.). II. vb. intr. = DUDUI II. [comp. DUDUI].
12. [CADE] DUDUIE sf. F Mold. Bucov. Cuconiță, domnișoară; duducă: Duduia Pulheria... nici că vroia să audă de cele zise (GRIG.).
13. [CADE] DUDUIȚĂ (pl. -țe) sf. Mold. Bucov. dim. DUDUIE: Ici în vale pe costiță se primbla o ~ (VOR.).
14. [CADE] DURDUI (-uiu) vb. intr. Mold. Trans. 1 = DUDUI II.: avea cal bun și durduia pămîntul subt el (S.-ALD.); de va ~ înainte de Sîn-Georgiu, vor umbla vremi tari peste vară (GRM.) ¶ 2 A durăi: trăsura noastră se auzea durduind în fundul pietrișului pîraielor (ALECS.).
15. [DLRLC] DUDUIE, dudui, s. f. Termen de politețe care se dădea odinioară fetelor și femeilor tinere de la oraș; domnișoară. Îi zisese «duduie» și găsise pentru dînsa cuvinte măgulitoare. M. I. CARAGIALE, C. 144. Duduie, audiența s-a isprăvit. IBRĂILEANU, A. 199. Turturel este numele pe care i l-au dat în copilărie, alintîndu-l, papaia, mamaia și duduile, surorile mai mari. CARAGIALE, O. II 120.
16. [Scriban] dudúĭe f., pl. uĭ (var. din duducă). Mold. Domnișoară, maĭ ales în gura poporuluĭ.
17. [DOOM 3] dudui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dudui, 3 duduie, imperf. 1 duduiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să dudui, 3 să duduie
18. [DOOM 2] dudui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dudui, 3 duduie, imperf. 3 sg. duduia; conj. prez. 1 și 2 sg. să dudui, 3 să duduie
19. [MDO] dudui (ind. prez. 3 sg. și pl. duduie)
20. [DOOM 3] duduie (reg., fam., înv.) s. f., art. duduia, g.-d. art. duduii; pl. dudui
21. [DOOM 2] duduie s. f., art. duduia, g.-d. art. duduii; pl. dudui
22. [IVO-III] duduie, -uii gen. a.
23. [IVO-III] duduiu, -ue 3 ind. și conj., -uiam 1 imp.
24. [DER] dudui (-uesc, -it), vb. – 1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).
25. [DER] dudue (-ui), s. f. (Mold.) Domnișoară. – Var. duducă. Mr. dudie. Tc. dudu „doamnă” (Șeineanu, II, 161; Lokotsch 2119; Ronzevalle 92), cf. bg. dudum.
26. [DLRLV] DUDUI vb. (Ban., Trans. SV) A alunga; a pune pe fugă. Dudujeszk Pello. AC, 335 ; cf. MCCR, 36. ◊ Fig. Asuprelele ispitelor tu le duduiși năvala patimilor. MCCR, 62. Etimologie: cf. magh. dogni, dödörögni. Vezi și duduire. Cf. î n t i r i (1), p o g o n i, ț i p a, z o g o n i.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL