1. [DEX '09] DUBIRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.
2. [MDA2] dubire [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: dubi] (Reg) 1 Tăbăcire. 2 Destrămare a inului, a cânepei Si: (rar) dubit1 (2).
3. [DLRLC] DUBIRE s. f. Acțiunea de a dubi. 1. Tăbăcire, argăsire. 2. (Despre plante, mai ales despre in, cînepă) Înmuiere, topire, destrămare, dospire. Prin dubire sau dospire, pleava care ține închisă sămînța cînepii putrezește.
4. [DEX '09] DUBI, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.
5. [MDA2] dubi [At: DEX / Pzi: ~besc / E: ucr дубть] (Reg) 1 vt A tăbăci. 2 vt (Îe) A pune (pe cineva) la ~t A băga (pe cineva) la închisoare. 3 vr (D. in, cânepă etc.) A se destrăma.
6. [CADE] DUBI (-besc) vb. tr. și refl. Bucov. Mold. Trans. A (se) argăsi, a (se) tăbăci: adună pieișoarele și puse meșterii să le dubească (MERA) [rus. dubiti, rut. dubyty, etc.].
7. [DLRLC] DUBI, dubesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (Cu privire la piei) A argăsi, a tăbăci. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. ♦ Fig. A bate. Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre in, cînepă) A se muia, a se topi, a se destrăma, a dospi. Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173.
8. [Șăineanu, ed. VI] dubì v. Mold. a tăbăci. [Rut. DUBITI, din dub, stejar, scoarța stejarului procurând substanța de argăsit].
9. [Scriban] dubésc v. tr. (rut. dubiti, rus. dubitĭ, d. dub, stejar, vsl. dombŭ, copac. V. dubă, dumbravă). Nord. Tăbăcesc.
10. [DOOM 3] !dubire (reg.) s. f., g.-d. art. dubirii; pl. dubiri
11. [DOOM 2] dubire (reg.) s. f., g.-d. art. dubirii
12. [DOOM 3] dubi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubesc, 3 sg. dubește, imperf. 1 dubeam; conj. prez. 1 sg. să dubesc, 3 să dubească
13. [DOOM 2] dubi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubesc, imperf. 3 sg. dubea; conj. prez. 3 să dubească
14. [DER] dubi (dubesc, dubit), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.
15. [Argou] dubi, dubesc v. t. a aresta, a închide.
16. [DRAM 2021] dubí, dubesc, (dial. dubdi), v.t.r. (reg.) 1. A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte. 2. A vopsi (în Maram. din dreapta Tisei). 3. A se lovi, a se zgâria. – Din ucr. dubyty (Scriban, DEX, MDA) (< ucr. dub „stejar”; substanța utilizată pentru argăsit se procura din scoarța stejarului).
17. [DRAM 2015] dubi, dubesc, (dubdi), vb. tranz. – (reg.) 1. A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR, 1956: 531). 2. A vopsi (Maram. din dreapta Tisei). 3. (refl.) A se lovi, a se zgâria. – Din ucr. dubyty (Scriban, DEX, MDA) < dub „stejar”, substanța utilizată pentru argăsit se procură din scoarța stejarului (Șăineanu, Scriban).
18. [DRAM] dubi, dubesc, (dubdi), vb. tranz. – A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR 1956: 531). – Din ucr. dubyty.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL