1. [DEX '09] DRUȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.
2. [MDA2] drușcă sf [At: DA ms / V: (înv) rușcă / Pl: ~ște, ~usce / E: ucr друзка] (Reg) 1 Fată care însoțește mireasa la cununie, având anumite atribuții în ceremonialul nunții Si: (reg) drușculiță, drușcuță (1), terfăriță, terfăroaie. 2 (Spc) Fată tânără care însoțește convoiul de înmormântare al unei fete nemăritate sau al unui tânăr neînsurat Si: drușcuță (2).
3. [CADE] DRUȘCĂ (pl. -uște) sf. Mold. Trans. Bucov. Maram. Prietenă a miresei, de obiceiu o soră sau o vară primară, care o însoțește pe mireasă la cununie și are anumite atribuțiuni la nuntă; uneori se numesc două druște pentru mire, și alte două, pentru mireasă (MAR.) [vsl. družika „prietenă”].
4. [DLRLC] DRUȘCĂ, drusce și druște, s. f. (Mold., Transilv.) Fată care însoțește mireasa la cununie și are anumite atribuții la nuntă. Erau... mireasa, druște și jupînese multe de boier. SADOVEANU, Z. C. 346. Drusce-aveau o coțofană Și-un cîrstei bălțat. COȘBUC, P. II 35. El mireasa-și redica... După ei încă venea Car mare cu druscele. ALECSANDRI, P. P. 177.[1]
5. [DLRM] DRUȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la nuntă. [Pl. și: drușce] – Ucr. družka.
6. [Șăineanu, ed. VI] drușcă f. prietena miresei care o întovărășește și asistă la cununie: după ei venea car mare cu druștele POP. [Rus. DRUJKA].
7. [Scriban] drúșcă f., pl. ște (vsl. družĭka, amică, d. drugŭ, amic; ruz. družka, amicu mireluĭ. V. drujbă). Mold. Trans. Asistenta mireseĭ la cununie la țară, ca domnișoara de onoare la oraș (Rebr. 287 și 289). V. sfașcă, vătăjiță, vornicească.
8. [MDA2] droașcă2 sf vz drușcă
9. [MDA2] rușcă4 sf vz drușcă
10. [DOOM 3] drușcă (reg.) s. f., g.-d. art. druștei; pl. druște
11. [DOOM 2] drușcă (reg.) s. f., g.-d. art. druștei; pl. druște
12. [DRAM 2021] drúșcă, druște, s.f. (reg.) Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi, 1925: 318). – Din ucr. družka (DEX, MDA).
13. [DRAM 2015] drușcă, druște, s.f. – (reg.) Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea, 1924, I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / C’acele mi-s verele” (Țiplea, 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi, 1925: 318). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. družka (DLRM, DEX, MDA) < sl. družika „prietenă” < sl. drugǔ „amic” (Scriban).
14. [DRAM] drușcă, druște, s.f. – Fată, de obicei aleasă dintre surorile sau verele miresei, având atribuții la ceremonia nunții: „Când s-o zărit zorile, / Sosâtu-i-o druștele” (Bârlea 1924 I: 108); „Tăt stelele, / Druștele, / C’acele mi-s verele” (Țiplea 1906: 417); „Druștele-s doauă; ele cos steagul mirelui și împletesc cununa miresei; tot ele fac colacul pentru mireasă” (Papahagi 1925: 318). – Din ucr. družka (< sl. družika, „prietenă”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL