1. [DEX '09] DRUMULEȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.
2. [MDA2] drumuleț sn [At: (a. 1785) IORGA, S.D. V, 506 / Pl: ~e / E: drum + -uleț] 1-2 (Pop; șhp) Drum (1) (îngust) Si: drumușor (1-2), (reg) drumurel (1-2), drumiț (1-2), drumuț (1-2).
3. [CADE] DRUMULEȚ (pl. -ețe) sn. dim. DRUM: aciia sînt... munții cu păduri și cu ~e de picior (C.-RAD.).
4. [DLRLC] DRUMULEȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drum îngust, cărare, potecă. Jandarmii bat toate drumulețele dintre lanuri, așteptînd să-l încolțească. POPA, V. 75. Sînt doi munți prin care curge un rîu micșor, munții cu păduri și cu drumulețe de picior. GOLESCU, Î. 82. Ciobănașul... Drumulețu-și apuca, Iar Miul că rămînea. TEODORESCU, P. P. 506.
5. [DOOM 3] drumuleț s. n., pl. drumulețe
6. [DOOM 2] drumuleț s. n., pl. drumulețe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL