1. [DEX '09] DONICIOARĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. – Doniță + suf. -ioară.
2. [MDA2] donicioară sf [At: EMINESCU, L. P. 121 / Pl: ~re / E: doniță + -ioară] 1-2 (Șhp) Doniță (mică). 3 Conținutul unei donicioare.
3. [CADE] DONICIOARĂ (pl. -re) sf. 🏺 dim. DONIȚĂ; îl trimetea unchiu – meu la tata cu donicioarele de zmeură (BR.-VN.).
4. [DLRLC] DONICIOARĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. Se apucase într-o zi să facă linguri și albii de lemn și donicioare, cu crestături frumoase. PAS, Z. I 159. Obuzele înseși, pe cari le știm cît niște donicioare, vin izbind de-a dreptul înspre noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. Domnișoarele... suflau de moarte... atîrnînd de brațul «cavalerului» ca donicioare de urechile cobilițelor oltenești. ARDELEANU, D. 159. [Cerboaicele] așteaptă răbdătoare Mîni frumoase de fecioare De le mulg în donicioare. EMINESCU, L. P. 121.
5. [CADE] ❍ DONICUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. 🏺 = DONICIOARĂ: Și cu vin din donicuțe (IK.-BRS.).
6. [DOOM 3] donicioară (desp. -cioa-) s. f., g.-d. art. donicioarei; pl. donicioare
7. [DOOM 2] donicioară s. f., g.-d. art. donicioarei; pl. donicioare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL