1. [DEX '09] DOLMAN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman.
2. [MDA2] dolman2 sn vz dolmen
3. [MDA2] dolman1 sn [At: COSTINESCU / V: (înv) dolom~, ~ă, dolomană sf / Pl: ~e / E: fr dolman, ger Dolman cf dulamă] 1 Haină scurtă, cu brandenburguri și blană pe margini, purtată de husari pe umăr, prinsă cu o baieră și lăsând mânecile să atârne. 2 Haină bărbătească de postav sau din piele (căptușită cu blană).
4. [CADE] * DOLMAN (pl. -ane) sn. 👕 Haină scurtă, împodobită cu brandebururi, purtată de husari, adesea numai pe un umăr, lăsînd mînecile să atîrne (🖼 1866) [fr.].
5. [DLRLC] DOLMAN, dolmane, s. n. Haină scurtă, de obicei îmblănită, împodobită cu găitane, pe care o purtau în trecut ofițerii de cavalerie și de artilerie. Tinerii cavaleriști în dolmanuri roșii. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Haină bărbătească groasă, de postav sau piele, căptușită cu blană. Purta un dolman ușor aninat numai pe un umăr. SADOVEANU, O. VII 91. – Pl. și: dolmanuri.
6. [DN] DOLMAN s.n. Haină groasă și scurtă (împodobită cu brandenburguri) purtată mai ales de militari. [Cf. fr. dolman, germ. Dolman].
7. [MDN '00] DOLMAN s. n. haină groasă și scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. ◊ haină bărbătească căptușită cu blană. (< fr. dolman, germ. Dolman)
8. [Șăineanu, ed. VI] dolman n. manta militărească scurtă cu brandebururi (în cavalerie și artilerie).
9. [Scriban] * dolmán n., pl. e (fr. dolman, d. germ. dolman, ung. dolmány, care vine d. turc. dolama. V. dulamă). Un fel de manta ofițerească puțin maĭ lungă de cît tunica. (În România s’a introdus la 1906 p. caveleriștĭ și la 1907 p. artileriștĭ. La 1914 s’aŭ introdus p. toate armele dolmane verzuĭ, facultative, ca și cele de maĭ sus).
10. [DEX '09] DOLMEN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen.
11. [MDA2] dolmană sf vz dolman1
12. [MDA2] dolmen sn [At: ODOBESCU, S. II, 254 / V: (înv) ~man / Pl: ~e, (rar) ~i sm / E: fr dolmen] Monument megalitic funerar format dintr-o lespede mare așezată orizontal pe stâlpi de piatră, care se găsește în unele părți ale Europei și Africii.
13. [MDA2] doloman sn vz dolman
14. [MDA2] dolomană sf vz dolman
15. [CADE] * DOLMEN (pl. -ene) sn. Monument megalitic format dintr’o lespede mare de piatră, așezată pe altele verticale, care se găsește în diferite părți ale Europei și chiar în Africa; monumentele de felul acesta s’au atribuit multă vreme Celților; astăzi se crede însă că datează de la un popor mult mai vechiu și necunoscut (🖼 1867) [fr.].
16. [DLRLC] DOLMEN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele verticale. Dolmenele și menhirele, acei colosali bolovani de piatră grămădiți de celți în codrii Armoricei. ODOBESCU, S. II 254.
17. [DN] DOLMEN s.n. Monument funerar megalitic, alcătuit dintr-o piatră plată așezată orizontal pe două pietre verticale. [< fr. dolmen, cf. celt. tolmen – masă de piatră].
18. [MDN '00] DOLMEN s. n. monument megalitic constituit dintr-o piatră plată orizontală sprijinită pe pietre verticale. (< fr. dolmen)
19. [Șăineanu, ed. VI] dolmen n. monument celtic, pietroiu lat așezat pe două altele.
20. [Scriban] * dolmén m. (fr. [d. bretonu] dolmen, care vine d. celticu tolmen, d. tol, masă și men, peatră). Un fel de monument megalitic druidic compus dintr’o peatră lată pusă pe altele verticale, cum s’au găsit pin Britania franceză. V. cromlec și menhir.
21. [DOOM 3] dolman (haină) s. n., pl. dolmane
22. [DOOM 2] dolman (haină) s. n., pl. dolmane
23. [DOOM 3] dolmen (monument funerar) s. n., pl. dolmene
24. [DOOM 2] dolmen (monument funerar) s. n., pl. dolmene
25. [DRAM 2015] doloman, dolomane, s.n. – (reg.) Suman cu mâneci lungi, tivit cu postav (negru) la poale și la buzunare; căput (Bilțiu, 1996). – Din germ. Dolman, fr. dolman (MDA).
26. [DRAM] doloman, -e, s.n. – Suman cu mâneci lungi, tivit cu postav (negru) la poale și la buzunare; căput (Bilțiu 1996). – Din germ. Dolman.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL