1. [DEX '09] DOJENITOR, -OARE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor.
2. [MDA2] dojenitor, ~oare [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~jăn~, ~riu / Pl: ~i, ~oare / E: dojeni + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care dojenește (1) Si: îndrumător, povățuitor, (îvr) dojenicios. 3 a (Îrg) Care previne. 4 a Care are caracter coercitiv. 5-6 a, av (Care are caracter) moralizator. 7-8 a, av Mustrător Si: (îvr) dojenic.
3. [CADE] DOJENITOR adj. verb. DOJENI. Care dojenește, mustrător: începu să vorbească cu un glas ~ (ALX.).
4. [DLRLC] DOJENITOR, -OARE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește, care ceartă, care exprimă o stare de nemulțumire; mustrător. Întoarce puțin capul spre el, cu o mică privire dojenitoare. REBREANU, R. I 197. Începu să vorbească C-un glas dojenitor. ALEXANDRESCU, P. 113.
5. [Șăineanu, ed. VI] dojenitor a. și m. care dojenește.
6. [MDA2] dojănitor, ~oare a vz dojenitor
7. [MDA2] dojenitoriu, ~ie a vz dojenitor
8. [DOOM 3] dojenitor adj. m., pl. dojenitori; f. sg. și pl. dojenitoare
9. [DOOM 2] dojenitor adj. m., pl. dojenitori; f. sg. și pl. dojenitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL