1. [MDA2] dojenit2, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: dojeni] Mustrat.
2. [MDA2] dojenit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dojeni] 1-3 Dojenire (1-3).
3. [DEX '09] DOJENI, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.
4. [MDA2] dogeni v vz dojeni
5. [MDA2] dojăni v vz dojeni
6. [MDA2] dojâni v vz dojeni
7. [MDA2] dojeana v vz dojeni
8. [MDA2] dojeni [At: PSALT. 248 / V: (înv) ~jâni, doge~, doșe~, (reg) ~jăni, drojeni, ~jeana / Pzi: ~nesc / E: vsl дожень] 1 vt (Înv) A sfătui (într-o situație dificilă). 2 vr (Îvr) A se corecta (1-2). 3 vt (Îrg) A preveni. 4 vt A mustra. 5-7 vtrp, vrr A(-și) face imputări. 8 vi (Îvr) A amenința. 9 vt (Îvr) A pedepsi. 10 (Reg) A descânta (1). 11 vi (Reg) A discuta. 12 vt (Înv; fam) A spăla pe cap. 13 vt (Înv; fam) A săpuni.
9. [MDA2] doșeni v vz dojeni
10. [MDA2] drojeni v vz dojeni
11. [CADE] DOJENI (-enesc) vb. tr. A face observațiuni aspre cuiva, a mustra cu asprime: fecioara... dojenea cruzimea cu care ostașii biruitori loveau și vindeau pe cei robiți (ODOB.), [vsl. dožena < dognati].
12. [CADE] DOJENITOR adj. verb. DOJENI. Care dojenește, mustrător: începu să vorbească cu un glas ~ (ALX.).
13. [DLRLC] DOJENI, dojenesc, vb. IV. Tranz. A face cuiva observații, a mustra, a certa. Iți vine a rîde... îl dojeni unul cu fața prelungă. CAMILAR, N. I 237. Bătrînul ofta și plîngea și nu-l dojenea. PAS, Z. I 200. De ce ne-ai lăsat să dormim atît de mult, îi ziseră frații, dojenindu-l. ISPIRESCU, L. 316. ◊ Refl. Moș Șărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137. Căuta să-și potolească răscoala gîndurilor, dojenindu-se singură de nebunia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 120.
14. [Șăineanu, ed. VI] dojenì v. a mustra pe cineva. [Slav. DOJENÕ, a prigoni].
15. [Scriban] dojenésc v. tr. (vsl. do-gnatí, do-ženon, a ajunge, a prinde, d. gnati-ženon, goniti, a goni; ceh. doženiti, dohnati, dohoniti, dohanĕti, a urmări. V. gonesc). Mustru.
16. [DOOM 3] dojeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenesc, 3 sg. dojenește, imperf. 1 dojeneam; conj. prez. 1 sg. să dojenesc, 3 să dojenească
17. [DOOM 2] dojeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenesc, imperf. 3 sg. dojenea; conj. prez. 3 să dojenească
18. [DER] dojeni (-nesc, -it), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL