1. [DEX '09] DOJANĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).
2. [MDA2] dojană sf [At: CORESI, EV., ap. DR ms / V: (înv) ~jea~, doșia~ sf / Pl: ~jene / E: dojeni] 1 (Înv) Îndrumare. 2 Observație moralizatoare, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară) Si: mustrare, ceartă, morală. 3 Exprimare a nemulțumirii printr-o dojană (2). 4 (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta de vorbă Si: (pfm) a sta la taifas.
3. [CADE] DOJANĂ (pl. -jeni) sf. Observațiune aspră făcută cuiva, mustrare: după ce dojeni cu ~ împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie (ISP.); în glasul ei era o tînguire ș’o ~ dulce (VLAH.) [dojeni].
4. [DLRLC] DOJANĂ, dojeni, s. f. Observație făcută cuiva, mustrare, ceartă. Era grozav de leneș, indiferent la dojană ca și la laudă. GALACTION, O. I 114. Îi primea dojenile fără crîcnire. REBREANU, R. I 119. Fana... mi-a înțeles gîndul și mi l-a spus tare, cu dojană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. – Pl. și: dojane (ALECSANDRI, T. 505).
5. [Șăineanu, ed. VI] dojană f. mustrare aspră. [Abstras din dojeni].
6. [Scriban] dojánă f., pl. e saŭ ănĭ (din dojenesc). Mustrare.
7. [DOOM 3] dojană s. f., g.-d. art. dojenii; pl. dojeni
8. [DOOM 2] dojană s. f., g.-d. art. dojenii; pl. dojeni
9. [MDO] dojană, pl. dojeni
10. [IVO-III] dojană, -jeni.
11. [D.Religios] dojană, dojeni s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. ◊ Dojană arhierescă = dojană făcută de un arhiereu. – Din dojeni (deriv. regr.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL