1. [DEX '09] DOBITOCIE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie.
2. [MDA2] dobitocie sf [At: LB / Pl: ~ii / E: dobitoc + -ie] 1 (Înv) Stare de animalitate. 2 Bestialitate (1). 3 Brutalitate (5). 4 Atitudine, comportare sau vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. 5 Prostie.
3. [CADE] DOBITOCIE sf. F Prostie, tîmpenie: căzusem de la o vreme într’o stare de ~ (VLAH.) [dobitoc].
4. [DLRLC] DOBITOCIE, (2) dobitocii, s. f. 1. Fel sau fire (ca) a dobitoacelor; prostie, nerozie. Singurele lucruri de care știa să vorbească... celor ce-i prețuiau dobitocia. M. I. CARAGIALE, C. 15. 100 la sută!... ce tîlhărie!... ș-ai avut dobitocia să le plătești? ALECSANDRI, T. 1251. 2. Faptă sau vorbă nesocotită, prostească; tîmpenie, prostie. Țapule, zise el cătră iubitu-i vînători, totodată îngrijitori de cîni și părtaș la toate dobitociile. CONTEMPORANUL, IV 301.
5. [Șăineanu, ed. VI] dobitocie f. 1. vieață animală; 2. fig. prostie, stupiditate.
6. [Scriban] dobitocíe f. Prostie, stupiditate: mare dobitocie pe capu tăŭ, măĭ!
7. [DOOM 3] dobitocie s. f., art. dobitocia, g.-d. art. dobitociei; (manifestări) pl. dobitocii, art. dobitociile (desp. -ci-i-)
8. [DOOM 2] dobitocie s. f., art. dobitocia, g.-d. art. dobitociei; (manifestări) pl. dobitocii, art. dobitociile
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL